La inceput au fost taieteii cu branza. Una dintre mancarurile copilariei. Si nu numai. Imi plac si acum atat de mult, incat as face baie in taietei cu branza. Mai ales dupa ce se reincalzesc si branza de vaca (e foarte important ce tip de branza folosesti!) devine gumata si ii scalzi intr-o smantana proaspata si groasa, de nu curge din lingura. Poezie papilo-gustativa!
De fiecare data cand, copil fiind, mama anunta ca a facut taietei cu branza, ma incerca o stare vecina cu orgasmul, desi inca nu eram la varsta pubertatii. La fel si la cartofii prajiti. Nu cred ca exista copil caruia sa nu-i placa! Apoi, trecand prin diferite etape ale vietii, am facut cunostinta cu alte tipuri de paste. De exemplu, taieteii cu cartofi, una dintre mancarurile studentului. Sau taieteii cu zahar, desertul saracului. Sau cu nuca, un adevarat fusion food, aparut cu mult inaintea acestui concept. O mancare inaintea vremurilor sale, ca sa zic asa. Si ajungem la maturitate, cand ne invartim prin diverse cercuri si ne permitem sa mai iesim la masa in oras.
Pastele fainoase nu mai sunt pur si simplu niste macaroane aruncate la fiert intr-o oala, cu scopul precis de a umple matul. Pastele fainoase s-au emancipat, iar noi ne-am fitosit:
"Mie nu-mi prea plac fusilli, ci pennele!"
"Spagetti? Sa nu aud de ele! Tagliatelele sunt cele mai bune!"
"Sa nu indraznesti sa comanzi farfalle! Vreau rigatoni!"
Serios? Am uitat vremurile cand raspaleam cu lingura oala veche a bunicii? Gata, stomacurile noastre snoabe nu mai suporta o macaroana "banala"? In tot acest timp, macaroanele cu branza assista din umbra la acest teatru absurd si se amuza.
Stiu foarte bine ca tot la ele ne vom intoarce, cu prima vizita acasa, la mama. Sau ii veti cere linguini cu branza?
www.tvdece.ro