Tortionarul si prietenii lui - Cluj-Napoca

De Citit : Editoriale

Tortionarul si prietenii lui

| 15 octombrie

Un bun documentar comercial: Dusmanul dusmanului meu.
In noul lui documentar, Dusmanul dus­manului meu, Kevin Macdonald examineaza lunga cariera a criminalului nazist Klaus Barbie, reliefand rolul neglorios pe care l-au jucat serviciile secrete americane. La terminarea razboiului, acestea l-au angajat pe Barbie sa faca spionaj impotriva sovieticilor si, dupa cativa ani, au aranjat fuga lui in Bolivia.
Poate ca Macdonald exagereaza putin atunci cand insinueaza ca Statele Unite practic au transplantat nazismul in America de Sud, pentru ca acolo le era folositor ca pavaza impotriva comunismului, dar, chiar admitand ca influenta fostilor tortionari nazisti pe langa dictatorii sud-americani sprijiniti de CIA n-a fost atat de mare cum sugereaza el, Macdonald nu lasa loc de prea multa indoiala in privinta faptului ca politica asta de tip "dusmanul dusmanului meu e prietenul meu" este nu doar imorala, ci si pagu­boasa: atunci cand dusmanul dusma­nu­lui meu viseaza sa creeze un Al Patrulea Reich in Anzi, finantat partial din co­caina desfacuta in scolile unde invata copiii mei, dupa ce criteriu mai este el prietenul meu?
Dusmanul dusma­nului meu face o treaba utila iluminand aceasta problema, iar povestea pe care o spune (in numai 90 de minute) nu se compara – in dramatism sau in alonja geopolitico-morala – cu nimic din ce-ati putea vedea in vreun thriller fictional de anul asta, dar, odata ce vi l-am recomandat, ma simt obligat sa adaug ca exista un film mult mai bun pe acelasi subiect: Hotel Terminus: viata si timpurile lui Klaus Barbie (Oscar pentru Cel mai bun documentar – 1988). E drept ca acela dureaza peste patru ore, dar sunt patru ore de descoperiri morale – privitoare la indivizi, nu la state – la capatul carora spectatorul nu mai e aceeasi persoana ca la inceput.