De Citit : Editoriale

Jam session dramatic

| 03 mai

Cum e sa fii Omul Unu
Am mai marturisit ce greu imi e sa asist pasiv la bucuria unor elite care pot activ. Ca sa inlatur unele ambiguitati, ma refer la frustrarea pe care o simt cand sunt in public si mi-as dori sa pot participa mai mult decat izbind cu fruntea marginea scenei de pe care un grup de muzicieni produc emotii. Oare voi nu simtiti la fel? Dar si fata de voi ma simt handicapat: toti cantati, ba la o chitara, poate la un djembe, daca nu, sunt sigur ca ati pus o voce pe plaja, la un foc.
Ei bine, putin inainte de Pasti, fortele destinice mi-au transmis un semn. Dansele mi-au dirijat pasii la Guest House. E o adresa cvasi­oculta de pe strada Traian. Daca e cineva interesat sa descopere sa se descurce. Eu am intrat in ceva ce ar arata a locuinta boiereasca daca n-ar fi un club. Pe deasu­pra era marti, deci nu ne calcam multi pe picioare. Clubul are o scena mica pe marginea careia era asezat „Doctoru“ (Daniel Popa). El avea in mana textul unei scurte piese de teatru – „Euro-Club“. Piesa asta s-ar fi dorit lecturata public. Pe roluri. Dar cum avea roluri aproape cata lume era in club, Doctoru’ i-a invitat practic pe toti cei prezenti sa interpreteze cate un personaj. Eu am primit „Omul unu“ si am fost foarte emotionat. N-am sa povestesc aici despre piesa – careesteunxercitiusimpatictreiprietenicarecamfumeazaintrunclub – autotfeluldeexperientecudiferitesubculturisocialeposteropene – darausidiversevalorisiintalniriuneleaproapeucrainienesicuoameni – euamfostunom – ci despre idee.
Clubul se lasa pe mana dramaturgilor/actorilor/studentilor o data pe saptamana pentru ateliere deschise. Asa a fost, de exemplu, cu piesa „Monoloagele vecinului“. Laurentiu Banescu si-a scris-o si si-a interpretat-o, iar noi i-am repovestit-o. A fost foarte dragut si simti ca faci si tu ceva, nu ca la concerte. Iar la „Omul unu“ sa stiti ca am fost aplaudat.