După "Avatar", "Sherlock Holmes", "Julie & Julia", "Up", "The Hangover" şi "Inglourious Basterds", alte două pelicule premiate la gala Globurile de Aur 2010, comedia "Up in the Air" şi drama "Das weisse Band", vor rula şi în România, potrivit distribuitorilor.
Premiat cu Globul de Aur pentru scenariu, "Up in the Air" va avea premiera românească pe 29 ianuarie. Filmul îl are ca protagonist pe George Clooney, în rolul unui freelancer angajat de companiile care intenţionează să facă reduceri de personal şi care îl însărcinează pe el să le dea vestea celor aflaţi pe lista concediaţilor. Alături de Clooney joacă Vera Farmiga, cunoscută în special pentru rolurile din "Orphan" şi "The Departed". Scenariul şi regia sunt semnate de Jason Reitman, care a mai realizat, printre altele, "Juno".
Distinsă cu Globul de Aur 2010 la categoria Cel mai bun film străin, pelicula "Das weisse Band" (foto), regizată de austriacul Michael Haneke, va rula în România din 14 mai.
citeste mai departe pe realitatea.net.