Pentru urmatorii doi ani, se anunta noi continuari la Rambo, Indiana Jones, Universal Soldier si un remake dupa Karate Kid.
O buna ocazie pentru actorii incaruntiti in filmele cu batai si impuscaturi sa-si arate ridurile si chipurile scofalcite pe ecranele digitale si pe plasmele de inalta definitie.
7. Harrison Ford
L-ati vazut anul trecut in cel mai recent Indiana Jones (and the Kingdom of the Crystal Skull). La cei 67 de ani, actorul cu sanatoase radacini ruso-irlandeze este inca in stare de cascadorii prin jungla si prin temple-capcana. Chiar daca acum e mai uscativ si uneori pare sa-l lase suflul, fostul Han Solo a tinut pasul cu pustiul Shia LaBoeuf. Insa, decizia de a filma si in cea de-a cincea parte din franciza Indiana Jones (programata pentru 2012) te face se te intrebi daca aventurierul arheolog n-ar fi mai bine sa opteze definitiv pentru mai putin solicitantele roluri de bunicut din comediile de familie.
6. Arnold Schwarzenegger
Daca ar fi stat cuminte in biroul sau de senator, filosof ar fi ramas. Musculosul de 62 de ani a refuzat sa mai joace roluri de actiune de cand a intrat in politica. Nu l-am vazut nici macar in recentul Terminator Salvation (Christian Bale).
De curand, austriacul care ne saluta cu Hasta la vista, baby n-a mai avut stare si a anuntat ca ii va face pe plac lui Sly Stallone si va aparea intr-un rolisor in The Expandables, o productie scrisa si regizata de Rambo in persoana. Filmul anuntat pentru la anul spune povestea unei trupe de mercenari care trebuie sa lichideze un dictator din America Latina. Distributia este, tine-ti-va bine, compusa din Jet Li, Sly insusi, Dolph Lundgren, Eric Robets, Steve Austin, Mickey Rourke si Bruce Willis. Prietenii (de peste 30 de ani) stiu de ce…
5. Bruce Willis
Acum doi ani, actorul de 54 de ani a reimbracat uniforma detectivului greu de ucis John McClane, in sequel-ul Live Free or Die Hard. Dupa ce a dinamitat cateva cladiri, a facut acordeon o duzina de masini si a imprastitat gloante in cele patru zari, Willis recidiveaza in aceasta toamna in SF-ul Surrogates, in care trecatorii de pe strada sunt doar niste androizi controlati mintal de oameni care prefera sa stea acasa in fotoliu. Se intelege, “surogatele” sunt mai frumoase si mai rezistente, pana cand o iau razna… La cata energie are, te gandesti ca si veteranul Bruce si-o fi trimis sosia la filmari.
4. Jackie Chan
Ce putea fi mai glorios pentru actorul de 55 de ani decat sa refaca rolul inteleptului Mr. Miyagi intr-un remake dupa Karate Kid? Intitulat plin de inspiratie Kung Fu Kid, noul film se anunta a fi o veritabila trambulina spre cea de-a saptea arta pentru baiatul lui Will Smith, Jaden. Sa mai spui ca in America nu exista nepotism! Anuntat pentru 2010, remakul se petrece de data asta la Beijing. Intriga ramane insa aceeasi: un pusti este agresat de o gasca de tineri, fapt pentru care se infurie si, ca sa se poata razbuna, ia lectii de arte martiale de la batranul Mr. Han jucat de cel care acum cativa ani era zvarluga Jackie Chan.
3. Jean-Claude Van Damme
Campionul belgian in arte martiale a avut suficient bun-simt pentru ca la 48 de ani sa nu se mai ia in serios. S-a jucat pe sine in filmul JCVD (2008), iar daca s-ar fi multumit cu filmul in oglinda totul ar fi fost perfect. Aflati insa ca in 2010 marile ecrane vor fi invadate de pelicula Universal Solider: A New Beginning, in care va veti reintalni si cu robotizatul Dolph Lundgren. Povestea unui nationalist cecen care puna mana pe centrala de la Cernobil e inca o gluma proasta dupa sequel-urile anuntate la Rambo si Indiana Jones. Intrebarea este daca producatorii vor avea tupeul sa lanseze filmul pe marile ecrane sau se vor multumi distribuirea sa direct prin DVD-uri.
2. Steven Seagal
Daca eroul unui film de actiune are o fata, atunci e musai ca odrasla sa fie rapita. Iar daca nu e furata de oamenii rai, atunci se arunca singura in bratele lor. Cam asta a facut fata unui scriitor rus de romane politiste (greu sa ti-l inchipui pe Seagal intr-o asemenea postura!) care vrea sa-si uneasca destinul cu fiul unui mafiot rus. Problema e ca tata-socru se dovedeste a fi un fost rival al lui romancierului din trecutul sau tulbure, cand conducea mafia ruseasca din New York. Fata lui Seagal este ranita chiar in ziua nuntii, iar mai departe stiti si voi ce urmeaza: razbunare, pistolari, figura scarbita a unui Seagal care a implinit deja 58 de ani si gesticulatiile sale minimaliste de aikido. Numele filmului: Driven to Kill, programat pentru lansare in toamna asta.
1. Sylvester Stallone
Imi amintesc o secventa inspirata dintr-un serial politist-SF, Alien Nation, realizat pe la finele anilor ’80. Pe Pamant oamenii coabitau cu niste extraterestrii umanoizi cu capatani patate. Mergeau chiar la aceleasi filme, dupa cum aflam dintr-un cadru ce surprinde o coada la un cinema unde rula filmul Rocky 7. Bietii scenaristi habar n-aveau ca glumita lor ar putea fi premonitorie.
Sly n-a ajuns insa la cifra magica, ci s-a multumit sa incheie seria la numarul 6. In Rocky Balboa (2006), fosta stea a ringului joaca rolul unui biet sef de restaurant, provocat sa revina pentru ultima oara in ring. Nici seria lui Rambo nu sta rau, daca ne gandin ca anul trecut a ajuns la cea de patra parte si se mai anunta o continuare. Marea problema a lui Sly este ca nici tonele de steroizi si nici kilogramele de machiaj nu mai pot sa-i ascunda varsta, ridurile si fata buhaita.