Ne aflam la inceputul lunii aprilie si parca ieri era decembrie. Zilele si saptamanile o iau la sanatoasa si trec pe langa noi fara sa le simtim si uite asa decembrie e foarte aproape de iunie si invers. Iar noi ne schimbam o data cu trecerea timpului. Unii dintre noi termina facultatea, altii o incep, unii se casatoresc, altii se despart, unii invata din greseli, altii le repeta, unii inchid porti, alții le deschid. Si printre aceste evenimente, uitam. Si poate din cand in cand ne-ar face bine sa ne amintim, sa ni se faca dor de ceea ce a fost si nu mai este. Ca de-ar fi, nu ni s-ar face dor.
Mie mi-e dor sa fiu un om mic si nu un om mare. Un omulet care nu cunoaste frica si care poate gresi oricat, intrucat i se iarta. Pentru ca e mic si nu stie. Un om care citeste basme, care se joaca toata ziua si a carui unica dorinta este o noua jucarie. Ba nu, isi mai doreste ceva: sa fie om mare!
Mi-e dor sa fiu scolar. In cazul meu, scolarita. Sa ma bucur de vacanta trei luni pe an, plus cele de pe parcursul anului. Sa simt adrenalina strigarii catalogului si scoaterii la tabla.
Mi-e dor de inghetata la cornet, aceea de la dozator. Se gaseste si azi, insa doar pe alocuri si cu siguranta nu e la fel de buna.
Mi-e dor sa aiba cineva grija de mine si nu invers. Sa se gandeasca altcineva la ce haine voi imbraca maine.
Mi-e dor de casa bunicilor in care am crescut. Mi-e dor de mama si de tata. Ii vad o data pe an si petrecem foarte putin timp impreuna.
Mi-e dor de persoanele care si-au pus amprenta asupra mea ca om si care nu mai fac parte din viata mea sau care nu mai sunt printre noi.
Mi-e dor de mine cum eram candva. Undeva, intre deadlineuri si responsabilitati, intre decembrie si iunie, m-am schimbat.
Ca si tine, cel care citesti. Si am uitat. Si eu, si tu. Opreste-te doua minute din rutina zilnica si gandeste-te: de ce ti-e dor? O data ce ai raspunsul, amintiri si zambete iti vor aparea in minte. Simte-le si bucura-te de ele!