In mare, Spore e o antologie de 5 variante mult simplificate ale unor jocuri pe care le-am mai vazut, inchegate cu poate cel mai natural si bine pus la punct editor de vehicule, creaturi si cladiri creat vreodata in istoria jocurilor pe calculator.
Initial, se alege planeta de bastina, din cateva formate puse la dispozitie de producatori. Se alege daca prima celula va fi indreptata spre consumul de alte vietati sau o existenta vegetariana. Libertatea jocului, probabil cel mai solid atu pe care il detine, se manifesta inca din prima parte – prin intermediul editorului si a diverselor accesorii care pot fi adaugate celulei, chiar si dieta poate fi modificata: in omnivor, carnivor sau ierbivor, indiferent de decizia incipienta.
In afara de partea de editare – prin care se pot adauga flageluri pentru viteza, aripioare pentru miscari laterale mai rapide, tepi, glande de otrava si alte mecanisme de aparare sau se poate modifica forma celulei – prima etapa este identica jocului Flow.
Rolul este sa mananci pana ajungi suficient de mare incat sa fii pregatit pentru etapa urmatoare, avand grija in acelasi timp sa te feresti de (alti) pradatori si sa culegi diverse accesorii la care nu ai acces initial, pe care sa le adaugi creaturii tale. Exact ca si in Flow, dupa ce cresti suficient de mult, treci in alt strat, unde se schimba lumina si claritatea apei, indicand ca minuscula ta celula creste incet-incet.
In functie de calea pe care o alegi in evolutia speciei, iti este aratat prin intermediul unui grafic in ce stereotip te incadrezi si ce recompense si abilitati speciale vei primi in etapele ulterioare. Ar fi un aspect interesant, daca ar fi si util – primele patru etape sunt insa extraordinar de simpliste si scurte, astfel incat graficul respectiv are mai degraba rol decorativ decat functional.
Etapa urmatoare e o forma scheletica de RPG, prin care controlezi masculul alfa al cuibului tau si interactionezi cu alte specii. Daca in prima faza caracterul speciei tale era definit de preferintele alimentare, aici trebuie sa ucizi un numar de membri ai unei specii pentru a obtine puncte de ADN si a trece mai departe sau sa le imiti gesturile pentru a te imprieteni (si ulterior, alia) cu ei. Iar in ciuda intregii mecanici de tip sandbox, totul e foarte linear – culegi potentiale membre, guri, aripi si alte asemenea, calci pe cap/impresionezi alte creaturi pana cand ajungi suficient de dezvoltat incat sa descoperi focul.
Mi se pare ca Spore e o creatura impresionanta in sens pur tehnic – lumea, cutia, motorul care ii dau viata sunt un pas in fata pentru omenire si permit o libertate aproape coplesitoare atat producatorilor cat si jucatorilor care traiesc experienta. Insa nu are ce cauta in lumea mea – eu unul vreau miscare, vreau densitate si vreau un scop continuu in ceea ce fac. As vrea sa aiba o directie si sa supravietuiasca in „ecosistemul” celorlalte jocuri pe care le rulez. Din acest punct de vedere, consider Spore mort.
ARTICOL PUBLICAT IN CADRUL CONCURSULUI 2 GAMES 4 FUN!
UPDATE: ARTICOL DESCALIFICAT!