Exista puncte de vedere care nu se vor impaca niciodata. Poate ca un telefon ar fi fost mai bun. Dar telefonul n-are emotii, gesturi si compasiuni… Telefonul nu-ti raspunde ridicand o spranceana, nu te imbarbateaza…
„Barbatii sunt toti… – zice Mimi, incruntandu-se usor – niste animale nerecunoscatoare. Barbatii, poate nu toti, dar Leonard, sigur. L-am ridicat din mocirla, l-am cusut, l-am spalat, l-am hranit, l-am imbracat… Ce bine ca m-am trezit la timp! As fi putut sa devin o sclava. O zdreanta. L-am vazut in adevarata lui goliciune, gol pe dinauntru ca o… ca o…“ Mimi cauta cea mai injositoare comparatie. Veronica tresare din timiditatea ei traditionala si cuteaza: „Ca o galeata.“ Mimi tresare.
„O galeata folosita, dar nefolositoare – continua ea. Sa stii ca l-am ghicit de la inceput: meschin, zgarcit, las. O, Doamne, cu cine m-am nimerit! Un zero barat, taiat in patru, plin de fumuri. Se mosmondea la masa, nepricepand care e cutitul de peste! Era mojic, radea ca prostu’ in societate. Simteam ca ma ia cu lesin. Iar cand se imbraca, trebuia sa-l dezbrac eu: verde cu tenisi roz, cu geaca rosie, cu sapca albastra si camasa cu dungulite. S-a crezut broasca bou! Da, am stiut, dar o merit, m-am prefacut oarba. Deci n-o merit. Pentru ca, trebuie sa stii, nu el a plecat ca un las, ca un hot, ca un nerecunoscator – eu l-am dat afara. Treptat. Trebuia sa fac curat in viata mea. Eu l-am impins spre alte femei, da, nu te uita asa! Are o mare problema. Nu stiu, sa-ti spun? Asa merita. Sa i se spuna adevarul. In fata. Stii sa tii un secret?“
Veronica deschide ochii mari si-si rotunjeste buzele: „O, da!“ „Ei bine – tuna Mimi – nici ca barbat nu corespundea. O avea… mica. Si pricajita! Si era… grabit! Na! Sa stii!“ Veronica se ineaca, roseste si se sufoca scotand replica din adancuri: — Nu-i adevarat!