De Citit : Recomandări

Domnisoara Christina

| 20 noiembrie

Primul horror romanesc
Pe 31 octombrie cand americanii si o mare parte din restul lumii sarbatoresc Halloween-ul, cinematografia romaneasca mai realizeaza o premiera asteptata de ceva vreme. Cu ocazia acestei sarbatori comerciale, regizorul Alexandru Maftei (cunoscut pentru Buna, Ce faci?), aduce pentru prima data pe marile ecrane un film horror romanesc. Unul 100% romanesc, pentru ca Strigoi, aparut in urma cu cativa ani a beneficiat de finantare straina si a fost regizat de un cineast american.
Filmul lui Alexandru Maftei, adaptat dupa nuvela Domnisoara Christina scrisa de Mircea Eliade, promite sa impresioneze printr-un scenariu bine pus la punct si printr-o vestimentatie de epoca ce e menita sa ne aduca aminte de niste vremuri apuse, dar frumoase. Povestea incepe dupa ce tanarul pictor Egor Paschievici sosit la conacul familiei Moscu impreuna cu iubita lui, Sanda, observa ca intreaga ei familie o venereaza pe domnisoara Christina, matusa ei, ucisa in imprejurari neclare pe cand avea doar 20 de ani, in timpul rascoalelor din 1907. Egor este atras intr-un mod inexplicabil de portretul domnisoarei Christina si incepe sa o viseze. Niste vise bizare, in care irealul si realul sunt foarte greu de delimitat. Curand insa granita intre vis si realitate se estompeaza, iar domnisoara Christina, indragostita de Egor, este adusa inapoi la viata prin ritualuri oculte chiar de catre familia ei.
Din distributia filmului fac parte Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, iar pelicula poate fi vazuta dupa noaptea de Halloween in toate cinematografele din tara. Domnisoara Christina ne aduce mai aproape de folclorul nostru, de povestile frumoase si de superstitiile trecutului. Sfatul meu e sa nu-l ratati, mai ales daca vreti sa vedeti ce poate face cinematografia romaneasca cu acest gen.
www.FilmSinopsis.ro