„A vorbi cu cuvintele tale” e o expresie care trece prin vietile noastre nebagata in seama. Pacat, fiind adevarul e ca in orice subiect esti mai convingator daca vorbesti ca un om normal, daca vorbesti ca tine insuti.
Am inceput de la o vreme sa nu ne mai multumim cu gandurile si cu vorbele noastre, crezand ca succesul se obtine numai daca limbajul ne e pretios. Cand suntem la o intalnire de business ne schimonosim gurile cu cuvinte mari, formale, care ne ies dintre buze odata cu orice urma de personalitate proprie. Cand cunoastem pe cineva si vrem sa-i cream o impresie de nesters despre noi incepem sa scotocim prin sertarul cu cuvinte pe care nu prea le folosim, pentru ca nu prea ne reprezinta.
Si nu numai cuvintele sunt problema, ci si faptul ca noi insine facem eforturi in fiecare clipa sa nu fim noi. Gandurile nu ne mai apartin, sunt parca ale unora care ne conjura sa fim ca ei si ne sadesc in minte idei care nu sunt ale noastre si care nu ne plac. „Vorbeste gura fara noi”, cum spune o alta expresie la care n-am stat niciodata sa ne gandim cu-adevarat. Intre suflet si cuvinte e insa o legatura de otel. Cuvintele pot fi salvarea noastra fiindca ele, atunci cand se aduna litera cu litera din mintea noastra, ne pun o pecete asupra gandurilor. Fiindca vorbele, tratate cu raspundere, ne pot trage dupa ele.
Fiindca gandurile vin cu zecile de mii si pleaca tot asa, pe cand cuvantul e o sita care le cerne pe cele trecatoare de celelalte. La marginea cuvintelor se afla ceva miraculos, dar numai daca ii ingaduim sa existe.
La marginea cuvintelor, undeva intre coala de hartie si scrisul de pe pagina, undeva intre sunet si urechea noastra, la marginea cuvintelor suntem noi insine. Mai curati si mai adevarati decat in inchipuirea noastra pentru ca, spre deosebire de ganduri, cuvintele pot deveni verdicte, pot deveni promisiuni. Sa vorbim deci, dar cu cuvintele noastre. Sa vorbim cu tot cu noi.
www.laptopisetul.ro