Joi la doi
Joi, intr-o vreme in iulie, la o ora oarecare…
Am gasit printre zecile de agende nefolosite dar toate incepute, mazgalite cel putin pe prima pagina, un mic carnetel pe care il furasem de la fosta redactie, pentru ca nimeni nu s-a deranjat vreodata sa isi revendice drepturile de proprietate aspura lui. Un carnetel relativ banal, singurul lucru care il scotea dintr-un anonimat sigur era o vaca informa, imensa si de-a dreptul comic de hidoasa de pe coperta. Motivul secundar pentru care l-am furat. Rasfoindu-l, am dat peste niste scrieri carora cu greu le-am localizat in timp si spatiu momentul conceperii.
„Pentru ca inca am senzatia ca am ramas doar niste prieteni foarte buni dupa un razboi devastator, desi probabil ca tu iti imaginezi ca suntem orice altceva decat prieteni. Pentru ca niciodata nu am cunoscut pe cineva care sa iubeasca mai mult decat tine jocul de-a soarecele si pisica, asumandu-si exclusiv rolul de pisica al naibii de afurisita. Pentru ca pretinzi ca nu exista un substrat mai profund, e doar ceea ce se vede, si stim amandoi ca nu e chiar asa, dar eu nu am voie sa zic nu-i adevarat, pentru ca nu detin adevarul absolut. Pentru ca dupa un sir de tampenii colosale spuse sau facute, se intampla in mod miraculos sa citesti ganduri si brusc sa schimbi placa. In bine. Pentru ca ti-ai invatat bine lectiile si le-ai adaptat perfect statutului, astfel incat o zgarietura nu este altceva decat o rana mica care se vindeca repede, iar tantarul in veci nu va fii armasar. Pentru ca te tii cu dintii de ceea ce esti, dar vrei nu vrei te adaptezi si te trezesti intr-o poveste pe care sustii ca nu o vrei. Dar nu faci cale intoarsa. Pentru toate acestea…iti dedic o pagina in acest carnetel valoros”.
Pentru ca sunt niste scrieri pe care le voi reciti candva cu zambetul pe buze.