Exista mai multe adevaruri.
Unul – al meu, imposibil de zdruncinat pentru ca e cladit din mine insumi, dupa ani si ani in care m-am straduit sa ma asez cat mai comod in trupul meu, ca un fat in burta mamei. Unul – al tau, imposibil de zdruncinat si el pentru ca a crescut odata cu tine pana ti-a prins culoarea ochilor, a sufletului si a mintii tale. Unul – al altora, poate mai putin interesati de subiect decat noi doi, dar cel putin la fel de siguri pe ei. Acest adevar este o duna de nisip, el ia forme noi in fiecare zi si are o consistenta misterioasa, fiind undeva intre soaptele pe care le-auzeau in copilarie si cele pe care le soptesc, la randul lor, acum cei care ne judeca.
Pentru noi si pentru adevarurile noastre convergenta e numai un inorog: se vorbeste despre ea intotdeauna, dar nimeni n-a intalnit-o vreodata. De-aceea ne multumim fiecare cu adevarul nostru si lasam luptele pe seama unora pe care ii privim cu multa compatimire. Iar ei, sarmanii, sfarsesc intotdeauna, dar intotdeauna, arsi pe rugul dreptatii universale pe care o cauta cu atata ardoare. Din acest peisaj oniric se desprinde insa ceva ce este, fara indoiala, un adevar absolut.
Oamenii nu se schimba, ei devin. Se transforma tot mai mult, iremediabil, in ceea ce au fost dintotdeauna. Oamenii nu cresc. Adevaratul proces prin care trecem nu e dezvoltarea, coacerea, ci e descoperirea. E sculptarea unui cui dintr-o bucata de lemn. Sigur, ca orice adevar absolut, și asta e numai al meu. Daca voi aveti altele, sa ne fie tuturora de bine.
Pana la urma, vorba tatalui meu, toti trebuie sa avem dreptate fiindca, altfel, o sa ne certam.
www.laptopisetul.ro