Actul I
Decorul ne introduce intr-o atmosfera romantica: la marginea padurii strajuite de castelul ce se profileaza pe culmea dealului, locuieste intr-o casuta Giselle cu mama ei. Apare contele Albert, insotit descutierul sau, Wilfried; visator, apasat de viata de la castel si de o viitoare casatorie pe care nu o doreste, el s-a indragostit de Giselle. Ca sa nu-si tradeze rangul, isi schimba straiele de cavaler cu altele detaran; degeaba scutierul care i-a ascuns hainele bogate intr-o coliba, inpadure, il sfatuieste sa fie prudent. Urmeaza un pas-de-deux cu Giselle, Albert convingand-o de dragostea lui. Dar padurarul Hans, si el indragostit de Giselle, l-a urmarit si incearca sa oprevina asupra misteriosului strain; ea insa nu-l asculta si, cand prietenele ei se intorc de la culesul viilor, Giselle il prezinta pe Albert drept logodnicul ei, lansandu-se intr-un dans avantat. In zadar mama ei o roaga sa se crute; bolnava de inima fiind, nu trebuie sa faca eforturi, dar exuberanta ei nu are limite. In departare se aude un corn, anuntand un cortegiu de vanatoare in fruntea caruia este tatal lui Albert care s-a retras, neobservat, in padure ca sa nu fie recunoscut si Bathilde, logodnica lui. Giselle este impresionata de podoabele acesteia, care la randul ei, este cucerita de prospetimea si gingasia fetei si ii daruieste un colan de aur. Giselle, fericita, ii face confidente despre dragostea si logodna ei. Oaspetii se opresc sa se odihneasca si Contele intreaba de fiul sau; scutierul porneste in cautarea lui dar Hans, care l-a urmarit, ia din coliba unde erau ascunse, spada si cornul sau de vanatoare. Cand serbarea culesului incepe si Giselle danseaza cu infocare el ii arata spada pentru a-i dovedi cine este strainul si pentru ca el nu-l ia in seama si da in continuare crezare juramintelor lui Albert, Hans suna puternic din corn. Curtenii se aduna si Giselle afla de la Bathilde cine este in realitate Albert. Coplesita de durere. ea isi smulge lantul de la gat, mintea i se intuneca, si printre hohote de plans si de ras, danseaza pentru ultima oara, amintindu-si de clipele fericite si juramintele de dragoste. Inima ei fragila se frange si moare. Hans si Albert isi dau seama ca, fara sa vrea, sunt vinovati de moartea ei.
Actul II
Este noapte. In cimitirul satului, la proaspatul mormant al Gisellei, Hans isi plange durerea, dar fosnete tainice si luminite ce sclipesc straniu il sperie si fuge. Din intuneric se detaseaza silueta Myrthei, Craiasa ielelor (in original, Willis, in legendele slave ele sunt spirite ale tinerelor fete logodite, moarte inainte de casatorie; ele ies din morminte pentru ca nu si-au satisfacut in viata pasiunea pentru dans si – ca si ielele noastre – atrag calatorii intarziati, obligandu-i sa danseze pana isi dau duhul). La miezul noptii Craiasa lor isi cheama supusele in jurul mormantului Gisellei; din adancul pamantului iese silueta firava a fetei. La auzul unor pasi ielele se ascund. Este Albert, cu un buchet de crini in mana; el vine sa planga pe mormantul celei pe care a iubit-o. In fata lui apare deodata chipul iubitei lui dragi, dar cand vrea sa o atinga, dispare; imaginea ei este pretutindeni, amagindu-l. Intre timp ielele il urmaresc pe Hans, obligandu-l sa danseze pana la epuizare. Innebunit acesta se arunca in lac. Apoi, cu toate rugamintile Gisellei de a-l cruta pe Albert, Myrtha ii porunceste sa danseze cu el. Ei se avanta intr-un dans frenetic. Dragostea ei nestinsa il ajuta sa reziste istovirii, retraind franturi din fericirea pierduta si sustinandu-l pana la ivirea zorilor, cand ielele isi pierd puterea si dispar. Cu inima zdrobita, Albert isi mai ia o data adio de la Giselle, care se topeste in neant in timp ce el se prabuseste, coplesit, pe mormantul ei.