De Citit : Interviuri

Pig & Pepper – Good Food. Good Times.

| 22 august

Nou in oras – aviz gurmanzilor
Prieteni dragi, chiar daca vara trece incet, dar sigur, nu ne panicam, deoarece urmeaza luna septembrie, luna noutatilor clujene! Primii care deschid sezonul sunt cei din echipa Pig & Pepper Bistro, care ne invita intr-un bistro diferit. Din dorinta de a transmite exact mesajul si conceptul lor, am stat de vorba cu Razvan Stupar, managerul de restaurant, respectiv bucatarul sef. De aici putem trage concluziile ca acest local nu este doar un business, ci este un local cu suflet, construit din si pentru o pasiune – gatitul si bucatele alese.
1.Razvan, de cand cochetezi cu meseria de bucatar?
Razvan: Am descoperit pasiunea pentru gatit la varsta de 14 ani si de doi ani am devenit bucatar profesionist. Primul loc unde m-am angajat si de fapt unde am invatat arta gatitului si secretele bucatariei unui local este restaurantul Da Vinci. Ei m-au lasat sa experimentez si sa invat enorm de mult. Dupa aceasta experienta am lucrat in echipa restaurantului Baracca, unde am avut ocazia sa particip la un “tasting meniu” sustinut de chef-ul Nicolas Delgado.
2.Pig & Pepper cu siguranta este o denumire suficient de iesita din comun pentru un restaurant de pe piata locala, de unde ti-a venit numele si cine te-a ajutat sa-l identifici?
Razvan: Imi doresc ca in acest restaurant accentul sa fie pe mancare (in special preparate din carne de porc, dar avem si pui, rata, peste etc), gatita cum trebuie si servita alaturi de cei dragi. Mi-am dorit o denumire care sa aiba legatura strict cu mancarea, iar “pepper” este chiar “condimentarea” denumirii. Daca ma pot exprima asa… Iar ca sa va simtiti ca la prieteni sau ca acasa, la intrare, pe bar va asteapta Gustavo, bonsaiul nostru simpatic! Numele l-am ales singur.
3.Noi ne-am indragostit atat de Gustavo cat si de amenajarea spatiului, de scaunele si mesele simple, de frigiderul personalizat cu Pig & Pepper. De unde te-ai inspirat?
Razvan: Nu pot sa spun ca m-am inspirat de undeva, tot ce am creat aici este rezultatul multor vizite prin restaurante si bistro-uri, atat din tara cat si din strainatate. Revin, eu imi doresc ca oamenii sa ne viziteze pentru mancarea gustoasa si servirea ireprosabila, nu mizez pe tablouri sau decoratiuni extravagante sau extrem de scumpe. Atat pentru design-ul localului cat si pentru design-ul meniurilor am ales cea mai simpla varianta. Farfuriile, paharele, tacamurile sunt toate comandate din Ungaria, tocmai in ideea asta. In alte tari parca totul are un design mult mai simplu.
4.Ne-a placut tare mult tabla de pe perete. Care va fi rostul ei?
Razvan: Rostul ei va fi de a ne “instiinta” clientii despre recomandarile zilei sau ale saptamanii. Acolo vom scrie si vom desena. Intr-adevar este tare simpatica!
5.In afara de 24-FUN si tabla de pe perete unde mai putem gasi informatii despre bistro? Avem posibilitatea sa va dam si un “LIKE”?
Razvan: Desigur, avem o pagina de facebook, www.facebook.com/pigandpeppercluj, unde va invitam sa va informati despre diferitele promotii / meniuri care vor urma sau ne puteti vizita si pe www.pig-pepper.ro. Asadar optiuni pe online, sunt!
6.La final, spune-ne in ce interval orar va putem vizita “fizic”.
Razvan: Incepand cu 23 august ne puteti vizita de luni pana sambata intre orele 09.00 – 23.00, iar duminica intre orele 12.00 – 22.00. Adica, aproape tot timpul.
Iti multumim Razvan pentru timpul acordat acestui interviu si, nu in ultimul rand, va multumim ca datorita acestui nou concept de Bistro orasul nostru a devenit si mai cool! Mult succes in tot ceea ce urmeaza.