De Citit : Știri

Topul oraselor europene bike friendly

| 04 august

Stirea verii in materie de dezvoltare durabila in Marea Britanie este sistemul de inchiriat biciclete pe care primarul londonez Boris Johnson vrea sa-l copieze de la parizieni. Cum marile orase europene adopta tot mai multe politici prietenoase pentru biciclisti, iata o lista a oraselor bike friendly pe care sa nu le ocoliti vara asta in vacante.
Prin traditie, doua sunt orasele europene unde bicicleta se afla la loc de mare cinste in ecosistemul transportului in comun: Amsterdam si Copenhaga. Imediat in spate se afla Berlin, Paris si Barcelona, acestea doua din urma avand sisteme de inchiriat biciclete bine puse la punct de municipalitate.

In Amsterdam am fost pana acum de doua ori, de mai multe ori in Paris si am ales aproape de fiecare data bicicleta. Voiam sa vad cat mai multe lucruri in cat mai putin timp, iar o bicicleta te ajuta sa faci asta mai bine decat orice alta varianta de transport.

Amsterdam. I se spune capitala lumii in privinta mersului pe bicicleta.
Se pare ca au dreptate, de vreme ce singurul accident rutier pe care l-am vazut in orasul olandez s-a petrecut intre doua biciclete. Cu 10 euro pe zi poti sa inchiriezi o bicicleta sau o fiets, cum ii spun olandezii (lista magazinelor de inchiriat poate fi gasita aici). La 16 milioane de batavi sunt tot cam atatea biciclete, declara pentru Cotidianul acum ceva vreme Tristan Martin, coordonator al programelor pentru biciclete la primaria din Haga. In Amsterdam, 40% din deplasari se fac pe bicicleta, iar anual se fura cam un milion de biciclete de pe strazile orasului.

Copenhaga. Orasul care se afla pe locul sase in lume din punctul de vedere al calitatii vietii sustine fara ocolis pe site-ul oficial de turism ca este “the world’s best biking city”. Am programata o vizita in Copenhaga in toamna acestui an, insa, din ce-mi spun oameni care au trecut pe-acolo, titulatura pe care si-o asuma fatis este complet justificata: locuitorii orasului pedaleaza zilnic 1,1 milioane de kilometri. Peste o treime dintre cei care stau in Copenhaga merg zi de zi pe bicicleta la munca sau la serviciu, iar planul este ca pana in 2015 ponderea sa ajunga la 50%. Cu 20 de coroane (aproximativ 150 de euro), pe care le primesti inapoi la finalul zilei, poti inchiria o bicicleta de oriunde din Copenhaga.
citeste mai departe articolul semnat de COSMIN POPAN pe Cotidianul.ro.