De Citit : Știri

„South Park” face haz de moartea Megastarului

| 09 octombrie

Cel mai recent episod in caustica serie de desene animate ii prezinta pe Michael Jackson si Patrick Swayze facandu-si veacul in Purgatoriu.

Fanii lui Michael Jackson au fost scosi din minti de producatorii serialului South Park, care nu-l lasa pe regele popului sa se odihneasca nici macar in mormant. Michael apare in cel mai nou episod al controversatelor desene animate, fiind prezentat in lumea de dincolo alaturi de alte staruri decedate in acest an: Farrah Fawcett, David Carradine si Patrick Swayze. Episodul se intituleaza I See Dead Celebrities si surprinde momentul in care aceste staruri asteapta intrarea in Rai.

„Este o rusine. Michael a avut si asa destule probleme in timpul vietii. De ce nu poate fi lasat o data in pace?”, se revolta un fan, citat de contactmusic.com. Nu este pentru prima data cand creatorii Trey Parker si Matt Stone iau peste picior celebritati din lumea divertismentului. Patrick Duffy, de pilda, ia forma piciorului unui monstru, in timp ce Paris Hilton apare in rolul unei rasfatate si vulgare pitipoance care lanseaza reteaua de magazine Super Spoiled Whore.