Va e dor de Crosby, Stills, Nash & Young? Aveti nostalgia efervescentei combinatii numite The Traveling Wilburys, unde printre copartasi s-au aflat Bob Dylan, Roy Orbison, Geroge Harrison si Tom Petty? Atunci ineditul proiect Monsters of Folk este cel mai bun pansament de pus pe rana.
Cvartetul autointitulat in mod ironic drept un ”supergrup” de folk-rock navigheaza pe un curent favorabil, in care folkul si acusticul recapata teren. O dovedesc doua dintre revelatiile indie folkului american de anul trecut: singuraticul Bon Iver si etericii Fleet Foxes.
Folk sau rock acustic?
Plictisiti de rockul alternativ, dar si de country-ul de consum, artistii folk-rock de peste Ocean se intorc la gloria anilor ’60, redescoperind cat de bine pot suna armoniile vocale impletite cu acordurile acustice. Si daca mai presari putin bluegrass si oleaca de melancolie americana, n-ai cum sa dai gres. Reteta au incercat-o recent „monstrii folkului”, care au lansat in septembrie albumul omonim Monsters of Folk. Toata aceasta ”grandomanie” este, de fapt, ironica. Ceea ce totusi ii irita pe criticii de folk. „N-am auzit din nici unul dintre membrii trupei. E un obicei ca tot ce ce tine in realitate de rockul acustic sa fie numit retro, usor psihedelic sau folk”, se revolta Ian Anderson, editorul revistei de folk fRoots, citat de The Independent.
Multiinstrumentisti cu voci de ingeri
Dar sa facem cunostinta cu monstruletii folkului. Initiativa a venit din partea lui Conor Oberst, liderul trupei indie din Nebraska, Bright Eyes (de la aceeasi trupa vine si Mike Mogis). Destul de cunoscut pe piata muzicala americana este si vocalul formatiei de rock acustic My Morning Jacket, Jim James. Acestora li se alatura cantautorul de indie folk Matt Word, cu un timbru ce aduce aminte de Roy Orbison. Cu totii canta la mai multe instrumente, asa ca ar fi o jignire sa ne intrebam cine-i percutionistul, cine e vocea si cine e la chitara ritmica sau solo. Proiectul a inceput sa dea concerte din 2004, interpretand initial coveruri, inclusiv din Bob Dylan. Au venit apoi cele 15 piese de pe albumul Monsters of Folk, ce vorbesc despre dragoste si religie, prieteni si dezamagiri.
Mahomed si Christos
Discul se deschide cu o melodie (Dear God) care se intreaba de ce Atotputernicul permite raului sa patrunda in lumea noastra. ”Dumnezeul meu, incerc sa te gasesc si vad chipul tau in tot ce fac”, marturisesc folkistii, dupa care vine si indoiala: ”Daca dragostea ta e in jurul nostru, atunci de ce suferim atat?”. Toate aceste zbuciumari existentiale se petrec pe un fundal downtempo, mai curand electro decat folk, sustinut de o harpa si de elemente ritmice imprumutate dintr-o melodie gospel-soul din anii ’70 a semnata de Trevor Dandy. Cercul se inchide cu ultima piesa (His Master Voice), mai aproape de soundul folk, dar mai departe de credinta bunilor crestini. Dupa ce aflam ca Mahomed si Christos sunt pusi sa rescrie o noua Biblie, pentru necredinciosi, ni se canta intr-un spirit secular ca ar fi mai bine sa ascultam de vocea interioara – „Mahomed si Christos vorbesc de doua ori mai bine, dar vocea mea preferata vine din interiorul pieptului meu”.
Folk de tabara
In ciuda celor doua melodii incarcate de aluzii teologice, discul include cam de toate: aluzii sociale, nostalgii amoroase si versuri de voie-buna – „indiferent daca petreci cu straini sau daca o arzi cu prieteni apropiati, tot ce conteaza este sa-ti sa-ti pierzi mintile” (Losin Yo Head). Un plus de optimism vine si din piesa Goodway, bine ritmata, vitala, potrivita pentru o seara de tabara. In spatele energiei si haloului de optimism infuzat de corul „monstrilor folk”, se ascunde adesea multa ironie si dezamagire. Fugiti de naluci!, ne avertizeaza folkistii. Nu va lasati prinsi in mrejele iluziilor. „Nu cauta prea mult dupa aurul aztecilor”, ne avertizeaza piesa cu aroma de bluegrass Man Named Truth.
Intre honky tonk si Beatles
Straturile de voci distinct timbrate, mandolina, riffurile acustice si ciupiturile electrice country nasc o stare placuta, te inconjoara cu un halo de optimism. Energia vine in primul rand din instrumentele acustice, completate si de chitari electrice care merg cand spre saltaretul country honky-tonk, cand spre perioada mai experimentala dinspre sfarsitul carierei Beatles (Say Please). Albumul te imbie cu acorduri calde, pozitive, care ascund insa versuri pesimiste si pline de scepticism. Poate ca performantele vocale nu ajung la rafinamentul legendarilor Crosby, Stills, Nash & Young, dar albumul Monsters of Folk poate fi o placuta vacanta de la beaturile electro sau indracitele riffuri brit rock.
Urmareste aici clipul melodiei The Right Place.