Caravana cinematografica e o mostra de cinema marunt si acru-provincial.
Actiunea filmului Caravana cinematografica (adaptare dupa nuvela din 1985 a lui Ioan Grosan) se desfasoara in 1959. Un tanar activist (Dorian Boguta) soseste intr-un sat izolat, cu misiunea de a le prezenta satenilor un film de propaganda si de a-l discuta cu ei – cu alte cuvinte, de a le „ridica nivelul“ cultural si ideologic. Satul e populat de tipologii de farsa (invatatorul pedant, plutonierul supraponderal etc.) si tot de zona farsei tin si complicatiile ce survin in prezentarea filmului (vacile satului imping intr-un sant camionul care transporta bobinele, acestea sunt puse la uscat etc.). Satenii nu prea inteleg ce vrea comunismul asta de la ei; coopereaza, dar fara tragere de inima; in esenta, asteapta sa treaca. Regizorul-scenarist Titus Muntean isi permite sa-i vada mai cinic decat i-a vazut Grosan (ca sa intre in gratiile activistului, ei incep sa se toarne unii pe altii), dar interventiile sale cu adevarat groase sunt rezervate portretelor de comunisti. Activistul are un sofer care pe vremea „regimului burghezo-mosieresc“ fusese vizitiu: in nuvela, acesta vorbeste cu delicatete despre aventura lui cu o fiica de boier; in film e mult mai grobian. In nuvela, lozincile activistului mascau timiditatea unui virgin, a unui inocent; in film, timiditatea asta e si ea o masca – pana la final, inocentul devine un violator. Schimbarile astea nu sunt neplauzibile, dar sunt locuri comune ale discursului anticomunist de dupa 1989; fac nuvela mai „corecta politic“ si atat. Filmul nu depaseste – nici prin calitatea intelectuala a observatiilor lui Muntean, nici prin calitatea expresiei lor artistice – nivelul unei rafuieli retroactive – marunte, provinciale si acre – cu comunismul.