De Citit : Recomandări

Paul Bloomfield la Cluj

| 26 ianuarie

Slow Food Cluj Transilvania a avut in aceasta saptamana oaspeti de la Londra, care ne impartasesc din experienta lor, dar mai cu seama traiesc experienta bucatariilor clujene.
Paul Bloomfield este unul dintre acestia si l-ai putut vedea la matinalul de pe TVR Cluj din data de 25 ianuarie. Intreaga vizita este menita sa iti arate cat de importanta este relatia dintre tine ca individ si mancarea pe care o mananci zilnic. Ne-am desfatat cu un pranz la West City Hotel, unde exista singura Bucatarie Fusion din Cluj.
E fantastic sa iei masa cu un specialist ca domnul Bloomfield si asta pentru ca el stie cum sa descrie cu foarte mare pasiune senzatiile unei mese. Domnia sa stie sa aprecieze ospitalitatea, stie sa multumeasca bucatarului, prin chelnerul care l-a servit. “Very good! Yes! Congratulations to the chef”. E foarte interesant cum suntem tentati in graba noastra sa ne hranim doar din necesitate si cum am uitat de statul la taclale din timpul mesei, laudand mancarea pe care o mancam.
Am uitat sa spunem “Oooaaau, cat de gustos!” sau “Ce farfurie bine aranjata!”, sau “Ce dragut este chelnerul care ne serveste!”. Nu e de mirare ca ne-am simtit bine: domnul Bloomfield este un specialist in arta culinara care detine firma Cat Zest din centrul Londrei. El stie sa se bucure de o masa, sa-i aprecieze toate valentele evidente sau subtile si sa impartaseasca asta. De la prospetimea produselor la felul in care a fost gatita reteta si pana la amabilitatea si caldura celui care te serveste.
Domnul Bloomfield impartaseste Clujenilor din pasiunea sa pentru bucataria transilvaneana, gatind o reteta locala de sezon in bucataria City Fusion de la West City Hotel pe care o puteti vedea in cadrul emisiunii “Transilvania in Direct” de la TVR Cluj.