Musical-urile sunt colorate, pline de viata si in general te fac sa te simti bine. West Side Story, Once, Singinig in the Rain, Moulin Rouge si chiar Sweeny Todd au avut acest efect, dar Les Miserables nu reuseste sa faca acest lucru. In primul rand pentru ca este destul de lung (chiar daca romanul e lung, adaptarea ca musical putea fi un pic mai concentrata), in al doilea rand pentru ca are replici destul de colturoase pentru a fi cantate si in al treilea rand pentru ca se canta prea mult. Se canta atat de mult incat nu-mi amintesc nici un dialog remarcabil fara vreo nota muzicala. Iar 160 de minute de note muzicale pot fi destul de greu de digerat.
Exista tousi si parti bune, concentrate in primele 60 de minute ale filmului. Intai atmosfera sumbra, saracacioasa te impresioneaza. Apoi mizeria personajelor principale, drama lor, ghinionul, nedreptatea. Confruntarile dintre Jean Valjean (Hugh Jackman) si Javert (Russel Crowe) sunt antrenante, spectaculoase, dar cei doi actori demonstreaza ca un alt gen li se potriveste mai bine decat cel muzical. Detalii despre firul epic nu are rost sa va prezint in primul rand pentru a nu strica farmecul vizionarii si in al doilea rand pentru ca multi dintre voi ati vazut cel putin o ecranizare a romanului lui Victor Hugo sau ati citit chiar cartea.
Va mai spun doar ca Les Miserables, regizat de cel care a regizat si The King Speech, Tom Hooper, impresioneaza la capitolul sunet, decoruri si costume. Aici Tom si echipa lui merita felicitari. E de-a dreptul impresionant cum au reusit sa redea o societate dominata de saracie si mizerie. Sincer cred ca si Victor Hugo i-ar felicita daca ar putea vedea cateva cadre din aceasta ecranizare. Les Miserables e o epopee a cantecului cu multi actori importanti care impresioneaza.
E o poveste frantuzeasca cu influente americane pe ici, pe colo, un film greu de urmarit daca nu prea te impaci cu genul muzical.
www.FilmSinopsis.ro