Inauntru-i Tiger Lillies.
Imaginea mea despre opereta s-a nascut cu malformatii inca inainte de a fi apucat sa vad Ana Lugojana. De vina au fost niste matusi teribil de plicticoase, dar foarte active si care ar fi figurat cu siguranta intr-un Top 50 al marilor posesori de balerine de portelan in vitrinele din sufragerie; ele faceau ceea ce azi s-ar numi PR-ul spectacolelor de opereta din Clujul natal pentru toti vecinii din cartier. Eu am fost doar o victima colaterala. Drept care am iesit timpuriu din universul operetei, pe care am taxat-o ca fiind bunicuta simpatica a kitsch-ului.
Poate ca n-am gresit, dar sigur este ca anul acesta am intrat intr-o bucla cognitiva cand am vazut afisul cu Laurie Anderson. Aflasem ca va veni pe cai aproape oculte – un telefon de la un amic derutat care nu era sigur ca informatia e adevarata. Din lectura atenta a afisului am descoperit ca vine in cadrul Festivalului international „Viata e frumoasa“ organizat de Teatrul National de Opereta „Ion Dacian“. Festival care a ajuns la editia a 3-a pana sa ma prind eu ca e organizat de Opereta. De altfel, in cateva dintre publicatiile de profil detaliul asta e sarit, probabil din acelasi motiv de majora incongruenta din mintile editorilor.
Festivalul este urias ca diversitate si numar de evenimente si, cu siguranta, mult mai mare decat promovarea. Totusi, anul acesta am reusit sa aflu la timp cat sa-i prind pe Tiger Lillies la Sala Radio. (Au fost niste trazniti mult mai cuminti decat ma pregatisera cei care i-au vazut anul trecut, ceea ce ma convinge sa mai incerc o data). Inca mai sper sa e-targuiesc locuri la Laurie Anderson si ma grabesc sa scriu negru pe alb ca Opereta nu mai e ce-a fost. Cel putin in mintea mea.