De Citit : Editoriale

Studentii, spaima clujenilor

| 03 octombrie

De 10 ani, de cand sunt in Cluj, e aceeasi poveste: luna octombrie e spaima clujenilor – vin studentii! Bine, "spaima" e mult spus, studentii contribuind la farmecul orasului. Sunt convins ca daca nu ar fi un oras universitar, Clujul ar fi mult mai trist. Si sper ca clujenii sunt constienti de asta. E frumos sa vezi cum tineretea incepe sa curga prin venele unui oras aflat in moarte clinica pe timp de vara.
Cu toate astea, studentii sunt o "amenintare" pentru mai multe categorii:
"Gata cu binele, vin studentii!", isi spun soferii clujeni. Traficul va creste, iar taximetristii nu se vor mai putea desfasura in voie. Nu se gandesc ca le vor creste incasarile, ci doar ca nu vor mai putea zburda pe sosele, ca si cum ar fi ale lor. "Bai, ce aglomeratie! Numai studentii sunt de vina!" "Nu mai gasesti, maica, un loc liber in autobuz, din cauza studentilor!", vorbesc intre ei pensionarii, Stapanii Transportului in Comun. Nimeni nu vrea sa le "fure" locul din autobuz, dar "tineretul din ziua de azi" trebuie sa ajunga la facultate, sa faca oameni din ei, sa ramana, multi dintre ei, in Cluj si sa contribuie la dezvoltarea orasului. "Niste obraznici si needucati!", zice o doamna in varsta, care se plimba cu autobuzul de plictiseala.
"E aglomeratie pe strada si in localuri!", se plang tinerii clujeni. Aglomeratie care da viata orasului si aduce bani la buget. Dar cum sa inteleaga asta cocalarul din Manastur?
"Cresc chiriile!", se aude din public. E normal, asa se intampla in fiecare an. De ce n-ati inchiriat mai repede, pe timpul verii? E mai usor sa te plangi decat sa gandesti. "250 de euro pentru cocina asta???"
"Ne fura barbatii!", striga tinerele clujence. Cred si eu ca studentele din Moldova, de exemplu, sunt o amenintare. Fetelor, ce-ati facut toata vara? "Fata, nu mai incapi in cluburi de pitipoancele astea din tara!"
Peste toate astea, sunt ei, tinerii care au venit sa-si construiasca viitorul la Cluj: increzatori, visatori, dezorientati, veseli, patimasi, sceptici, optimisti, idealisti.
Dragi studenti, ignorati frustrarile unora: bine ati venit la Cluj! 🙂