„Se saruta, ah, se saruta, se saruta
tinerii pe strazi, in bistrouri, pe parapete,
se saruta intruna ca si cum ei insusi
n-ar fi decat niste terminatii
ale sarutului.
Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
in statiile de metrou, in cinematografe,
in autobuze, se saruta cu disperare,
cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfarsitul sarutului, dupa sarut
n-ar urma decat batranetea proscrisa
si moartea.” – Nichita Stanescu
Multe dintre prietenele mele sunt casatorite si in acelasi timp, multi dintre cunoscutii mei se indreapta pe aceasta cale. Logodne, alegeri de a petrece viata impreuna, promisiuni si drumuri comune. Toate-mi aduc bucurie, pentru ca in toata nebunia aceasta… oamenii inca mai cred In iubire, mai mult, unii dintre ei adauga in context si institutia casatoriei.
Nu-mi plac nuntile insa imi e foarte draga semnificatia de baza a lor. Prefer sa nu discut despre conotatiile pe care aceasta manifestare le-a primit de-a lungul timpului si aleg sa vad partea cea mai frumoasa din ea: faptul ca oamenii se iubesc, aleg sa-si impartaseasca cele frumoase si sa-si fie alaturi pe drumul vietii. Continua sa-si faca juraminte si sa-si daruiasca din trairile sufletului. Pentru ca despre asta ar trebui sa fie nuntile: povesti care merita sa fie spuse mai departe, povesti despre iubire si despre vise in cuplu, despre tacere si priviri intelese doar in doi, despre cuvinte si trairi ce se ascund in spatele usilor inchise.
Mie nu-mi ramane decat sa le urez cele bune, sa se iubeasca si maine asa cum se iubesc azi, sa nu piarda din farmec ci dimpotriva, sa adauge mereu ceva nou si vesel in viata lor, sa aleaga mereu cu inima si sa nu uite niciodata ca visele sunt mai frumoase in doi.
Cu drag, casa de piatra!
www.alexandracraciun.ro