Eram mic, iar parintii imi spuneau ca poate peste 20 de ani ne va fi si noua mai bine Zilele acestea am ramas socat de cum pot fi calcate in picioare mai multe principii de functionare a statului de drept in Romania.
E un subiect politic si nu voi intra in detalii, deoarece pentru mine lucrurile sunt evidente si le privesc cu aceiasi ochi cu care sunt privite si de catre Occident: e inadmisibil ce se intampla. Am ajuns, cel putin la nivelul declaratiilor indreptate catre tara noastra, la egalitate cu Siria. Au trecut cei 20 de ani invocati de parintii mei.
Au trecut cu greu: ba condusi de urmasii comunistilor, ba trecand printr-o criza, ba taindu-se salarii. Noi, ca popor, am fost mai intai ingenunchiati, apoi scuipati, iar acum calcati in picioare. Nu ni s-a dat nicio sansa si nicio speranta de schimbare in acesti putin peste 20 de ani. Dracul nu e insa atat de negru. Sansa noastra nu vine din interior, e concluzia la care am ajuns zilele trecute. Sansa noastra e ca (inca) avem granitele deschise, deci orizonturile mult largite.
E unica sansa, daca e sa ma intrebati pe mine, iar jocurile politice din aceasta vara sunt doar o intarire a dorintei de a pleca, de a evada. Mama, tata, iata ca nu v-ati inselat si dupa 20 de ani intr-adevar vedem o luminita, o portita de scapare: avem sansa, noi astia tineri, de a pleca din tara. E trist ca luam acest lucru drept o sansa (desi visam la altceva), insa trebuie sa ne deschidem ochii si sa ne dam seama ca asta e singura. As fi stat sa lupt pentru tara in care m-am nascut alaturi de popor, insa nu alaturi de un popor orb.
Cred ca pe vremuri, o batalie impotriva otomanilor ar fi fost mai cinstita decat aceasta. Chiar si asa, poporul nu mai are nimic de facut in Romania, atata timp cat legile sunt facute impotriva lor, dar in folosul celor avizi dupa putere. Sansa noastra ne face cu mana.
De peste hotare.
www.raduneag.com