Omul a dat nume tuturor lucrurilor. Ba si fiintelor.
Parcul e-nsorit si napadit de bone, mame si bunici. Caldura le-a inflorat pe toate, le-a lenevit. In jur stau rasturnate, in devalmasie, triciclete, caldaruse, saculeti, carucioare, camionase, papusele, mingi, pachetele. Muieretul protector bazaie binevoitor. Subiectul atentiei invarte in nisip instrumentele de baza ale copilariei. Dupa numai cinci minute se aud un trosc si-un bazait. Un roi de urechi ascute auzul, un batalion de nasuri se ridica in vant, iar ochii – roarta.
— Mariooo! – zice o mamica.
Zece capsoare tresar. Dar numai unul recunoaste intonatia potrivita.
— Robeeerto! – exclama a doua.
Alte zece ciufuri se intrerup din viermuiala. Numai o clipa.
— Giuseeeppeee! – se impacienteaza a treia.
Puzderie de albertei, robertei, fabiani, luigi, brandoni, edmunzi, enrici sunt trecuti prin chinurile apelarilor. La fiecare apelare, se ridica cate o spranceana dispretuitoare, adie o nemultumire trufasa. Parca s-au vorbit sa-si fure mandrete de nume.
— Antonellaaa, mama, se aude accentul moldovenesc si foarte autoritar al bonei, unde esti, pacatele mele?
Geme parcul de antonelle, de betine, casilde, bonite, esperante si consuele. Poate nu geme, dar e plin. Muieretul se masoara din priviri. Se cantareste. Se ochesc hainele, ochelarii, gentile, pantofii, etichetele. La lupta! Cate una, pe rand, se ridica si-si extrage odrasla, pronuntandu-i numele rar, sfidator. Asa trec cateva minute incordate ca un arc de ceasornic racordat la o bomba. Dictionarul onomastic e la ordinea zilei. Din fericire, caldura si lumina primaverii imblinzesc spiritele razboinice. Si uite dracie. Prin miezul toropelii intepate trece o lunganca bezmetica, strigand ca proasta:
— Ioneleeee! Neluuutu! Unde esti, puiule? Vino la mama!
Iar armata de stransura ofteaza usurata. Ce proasta!