Epilog
In sms-ul pe care mi l-a trimis in noaptea de Revelion imi spunea cat de mult am insemnat pentru ea si ca se va marita pe 25 aprilie. Mi-aduc aminte ca textul m-a trezit din euforia colorata a noptii, m-am sprijinit de o soba si am ramas acolo, citindu-l si recitindu-l. Cand m-am dezlipit de langa teracota fierbinte, petrecerea isi pierduse vivacitatea si orice farmec.
Irene si-a facut acum opt ani adresa de mail ca sa corespondam. Irene, care s-a suparat ingrozitor pentru ca am publicat scrisorile noastre in Lorgean si apoi m-a iertat pentru ca inca ma iubea. Irene mi-a trimis acum cateva zile un e-mail cu fotografiile de la nunta. Din Berlin. Irene, de al carui tata m-am atasat instantaneu in scurta mea sedere in Elvetia, desi nu ma imprietenesc usor cu barbatii. Cateva luni mai tarziu, si-a tras un glonte in gura cu pusca pe care, prin lege, elvetienii o tin in casa dupa terminarea armatei. In inbox-ul de hotmail mai am un e-mail de la el.
Irene, care e nascuta in aceeasi zi cu mama. Irene, care s-a maritat in 2009 cu un tip din Rusia. Erau deja impreuna de multi ani. Nunta a avut loc la Zionkirsche, pe Kastanien Allee. Au cantat doua trupe rock pentru cei 150 de invitati. Irene, pentru care am citit Casa Buddenbrook despre care, in noaptea cand ne-am cunoscut la Sziget, mintisem ca as fi citit-o. Irene, cu care am incheiat relatia la telefon, mai mult in joaca si ea a luat-o in serios pentru ca avea 20 de ani. I-am spus ca am nevoie de cineva langa mine permanent, nu la 1465 de kilometri, cati sunt intre Bucuresti si Berna.
Irene pe care am intalnit-o doar de 4 ori si cu care am schimbat zeci si zeci de mailuri in opt ani. In ultimul mi-a trimis pozele de la nunta. Am recunoscut locul. In ziua in care l-am citit, ma plimbasem pe Kastanien Allee si intrasem in biserica evanghelica Zionskirch, unde se desfasura un concert de muzica baroca. Irene, pe care totusi n-am iubit-o.