Inainte de ’90 eram prea tanar sa ma preocupe dragostea, iar dupa ’90 au tabarat peste noi marketingul si occidentalismele. Asa se face ca am aflat de Valentine’s Day inca inainte sa aud vreodata de Dragobete.
Dupa cativa ani de suprematie autoritara a Valentinului, Dragobetele a inceput sa castige teren. Dar nu fiindca am fi noi foarte preocupati de traditiile noastre, ci fiindca revenirea la traditii e foarte la moda acum. Cel putin asa sustin marketingul si occidentul.
Deindata ce economia si mass-media s-au implicat (pline de bune intentii, desigur) in lupta dintre cele doua sarbatori, Valentine’s si Dragobete au facut pace. Incet-incet, industria iubirii a crescut, iar acum avem o luna intreaga a dragostei si a indragostitilor. Totul e in „editie speciala” in februarie: posturile de televiziune si de radio, magazinele, ziarele, site-urile, florile.
Ce frumos. Cate motive sa cheltuim miliarde de euro pe lucruri prin care sa ne aratam dragostea. Flori, felicitari, bomboane, cadouri, chiloti, e-cards, vacante, flori, felicitari, bomboane. Caci, nu-i asa, cum altfel ar putea afla cei de langa noi ca ii iubim?
Acum, in luna indragostitilor, eu n-o sa scriu despre dragoste, o sa scriu despre sex. Nu, nici macar despre sex. Eu o sa scriu despre prostitutie. Despre bordelul „Februarie”, unde platim ca sa primim nu sex, nu dragoste, ci confirmarea iubirii noastre, diploma de indragostiti.
Eu sunt indragostit si nu dau doi bani de februarie. Nici la propriu si nici la figurat. Si nu fiindca Valentine’s sau Dargobete n-ar fi sarbatori frumoase (habar n-am), ci fiindca am o problema cu bordelurile.