Hai bre, Sesame, ca m-am plictisit.
…sa poata rasariiiiiiii / pe adancul ceeer senin si puuuuur din ochii de copiiiiiii… care copii se vor face mari si situatia va fi neschimbata. Sigur. Nu e o afirmatie-capcana, care sa intepe
autoritatile, ele sa se simta lezate si sa faca ceva. Ete scart. E de nezdruncinat, cum sunt muntii, desi si ei se pot despaduri si imbraca cu avalanse ca sa ne sature, e un adevar pe care lumea toata il percepe ca atare, desi ar vrea sa aiba surpriza sa se insele. E ceva implacabil. Fac des drumul spre mare. De ani. Si ritualul e acelasi. Merg cum merg pe acest A2, cu rezerve de motorina ca nu ai benzinarii pe drum, cu rezerve de papica ca nu ai unde adasta, cu rezerve in general, iar la un moment dat trebuie sa iesi, nu pentru ca ai gasit breteaua care te duce la destinatie ci pentru ca autostrada se termina brusc, e in lucru. Inca. De atatia ani. Adica nu poti iesi frumos prin dreapta pentru Constanta, prin stanga pentru Mangalia, pentru ca uite-asa. Iesi in vechiul drum care duce prin sate, mergi cu 40 la ora mult timp, feresti sateni, carute si biciclisti aflati in trecere prin satucul lor, stai aglo–merat si infocat de soarele sef al autostrazii, bara la bara, pentru ca daca esti bucurestean sa nu uiti, Darie. Esti un fel de carnatel crezi tu cu sare si piper, dar plin de naduf, strangulat la capete de bucatile gemene care compun marele carnat. Obligat sa te perpelesti pana la exasperare, sa sfarai, sa marai, sa te afumi, sa te arzi, pentru a sfarsi intre maselele vreunui chefliu iresponsabil preasus-pus care culmea, iti mai si critica gustul salciu.
Treci prin comune care iti ureaza bun-venit respectiv drum bun la misto cred si ajungi la destinatie transpirat, imbatranit, indobitocit. Compune-ti mana vesela, ca am o dedicatie pentru tine, neamule: deschideti poarta Autostraazii Soaaarelui…. haaai, cu totiii!! Pfii, am mai ras de-un necaz.