De Citit : Editoriale

Centrul Vechi

| 13 mai

Romania perfecta e Romania cu imperfectiuni

N-as fi scris despre Centrul Vechi daca nu m-as fi simtit saptamana trecuta ca in facultate. Stateam la Bordellos pe terasa. Selariul era plin de tineri, imbracati mai creativ ca in orice alt an. Destul de british, as spune. Si nu treceau zece minute fara sa ma salut cu vreun cunoscut. Si lumea e cool. Si fetele sunt hot. Si toata lumea asteapta vara. Vara vine!, parca vad un stencil. Corporatisti in costume mananca la restaurante frantuzesti, trecand pe langa pub-uri ieftine cu tineri someri. Si tineri artisti in devenire sau delasare fotografiaza totul in jur. Prind realitatea in cutiutele mici de metal si plastic, surprind surrealitatea in momente de coincidenta si simetrie. La cateva terase mai incolo sunt alti prieteni. Unii dintre noi fac naveta intre mese. Apoi, daca esti prea atent, vezi crapaturile din case. Auzi tiganii certandu-se prin geamul deschis de la etajul trei. Vezi termopanul alb al sediului Politiei Centrului Vechi, ca un plasture pe pielea cu ten placut, interbelic, a fatadelor. Vezi gunoaiele nestranse, stradutele acoperite cu scanduri si panourile de tabla care ascund o previzibila mizerie. Auzi copii de cinci ani cum iti cer o tigara. „Nu“. „Da’ de ce?“. „Pentru ca esti un copil, ma. iti face rau!“. „Esti calic!“
Dar toate fac parte din noi. N-o sa dispara niciodata. Romania perfecta e Romania cu imperfectiuni. Si, culmea, am invatat sa traiesc in ea. Cred. E o creatie artistica, aproape, alaturarea asta bizara de posh si trash, de glam si mehlem. Am invatat sa ne cam placa unde suntem. Intre doua sau mai multe placi tectonice, intre euro si troc, intre vest si rest, intre ciudatenia bizarului si normalitatea ei, intre gospodari si pierde-tot.