Stiu ca v-am mai povestit despre teoriile mele legate de zilele de nastere dar de data aceasta vin cu concluziile. Pentru ca tocmai a trecut data cu pricina si testele mele legate de interactiunea sociala s-au terminat, as putea sa spun urmatoarele: Am observat ca se obisnuieste sa lasi urari unor persoane pe care nu le-ai vazut/cunoscut niciodata. Pe Facebook. Am testat pe alte conturi (al meu nu afiseaza ziua de nastere), e dovedit. (Va multumesc pentru ca v-ati obosit sa va uitati pe lista celor care isi serbeaza ziua si v-ati gandit sa imi umpleti wall-ul cu nenumarate urari, apreciez si totusi nu vad sensul).
In acelasi timp, am fost surprinsa de doua categorii de persoane: unii care au uitat si altii care nu au uitat. Imi plac amandoua si cu siguranta nu o sa ma supar deloc. Sa va explic de ce. Toata inversunarea asta a zilelor de nastere vine din doua motive: incapacitatea mea de a intelege de ce as sarbatori o zi pe an cand as putea sa ma bucur in fiecare zi… plus lipsa mea de consideratie fata de zilele de nastere ale prietenilor mei. Bine, nu e vorba de o rea intentie ci pur si simplu nu am gasit o metoda eficienta pentru a tine minte zilele de nastere. Am incercat agende fizice si tot felul de liste ordonate cronologic.
Am incercat sa-mi sincronizez agendele, nimic n-a mers. Asa am uitat de ziua tatalui meu anul trecut, de ziua unei prietene (Roxana, macar am ajuns a doua zi, trebuie sa apreciezi asta!) si lista poate continua. In aceste conditii, tot ce-mi ramane de facut este sa ma bucur de momentele frumoase alaturi de cei care ma iubesc asa: un pic uituca, un pic reticenta fata de unele aspecte sociale si de ordin cultural.
Le multumesc cu aceasta ocazie pentru sarutul pe frunte de dimineata, placinta in cutie de pizza de la miezul noptii, florile, cartile, cerceii care mi-au umplut sufletul si inima cu voie buna. La urma urmei, nu suntem decat niste pete de sange care vorbesc. Asa-i dragul meu Nichita?
www.alexandracraciun.ro