Evenimente : Altele

Festivalul de Carte Transilvania

Festivalul de Carte Transilvania isi deschide portile pentru prima editie Cluj-Napoca, 12 iunie 2013 – Prima editie a Festivalului de Carte Transilvania incepe miercuri, 19 iunie 2013, de la ora 10.00, in Piata Unirii din Cluj-Napoca. Timp de cinci zile, centrul Clujului va fi punctul de intalnire a oamenilor cartii – scriitori, editori, critici literari, librari, cititori –, care vor contribui la stimularea lecturii prin recitaluri, lansari de carte, sedinte de autografe si concursuri literare. Festivitatea de deschidere va avea loc miercuri, 19 iunie, la ora 12.00, in prezenta oficialitatilor municipiului Cluj si a oamenilor aflati in slujba cartii, in acordurile muzicale ale cantaretului de muzica traditionala Nucu Pandrea.
Prima zi a Festivalului va aduce in fata publicului clujean un vernisaj al artistului Octavian Bour – o expozitie cu desene pe tema cartii. Fiind luna iunie, primele volume lansate vor fi dedicate lui Eminescu: „Vietile paralele”, de Florina Ilis si „Mihai Eminescu. Dictionar Enciclopedic”, de Acad. Mihai Cimpoi, urmate de evenimente ale Editurii Tracus Arte, la care vor participa Ioan Cristescu, Horia Garbea, Adrian Alui Gheorghe, Ion Muresan, Cosmin Perta, Ioan Es. Pop, Eugen Suciu, Pavel Susara, Gheorghe Volceanov. Seara se va incheia cu doua evenimente muzicale – un recital de jazz sustinut de pianistul si compozitorul Mircea Tiberian si un concert de rock simfonic al trupei Whispering Woods.
A doua zi a festivalului va fi dedicata teatrului, se vor lansa carti, vor avea loc spectacole si intalniri ale iubitorilor de teatru cu autori dramatici, actori, regizori. Poetul clujean Ion Muresan vine in fata cititorilor sai cu doua lansari: „Cartea de iarna” – editia a II-a – si „Cartea Alcool”, alaturi de alti autori invitati de Editura Charmides din Bistrita. Tot in aceasta zi se vor lansa editii noi din clasicii literaturii romane din Transilvania, Ion Pop Reteganul si Pavel Dan. Seara va avea in prim-plan un concert Ada Milea si invitatii sai, Bobo Burlacianu si Cristi Rigman, si un spectacol de opera, teatru si dans al trupei Syncreto – Parcul Uman. Vineri, 21 iunie, va avea loc o serie de lansari de carte a Centrului de Cultura si Arta al judetului Salaj, autori: Ioan-Viorel Badica, Corneliu Coposu, Viorel Muresan si George Vulturescu. De la ora 18.30, prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, autorul cartii „Inteligenta materiei”, lanseaza recenta aparitie: „Mintea de Dincolo”. Spre seara, de la ora 19.30, vizitatorii sunt invitati la proiectia video „1900 de ani de la inaugurarea columnei lui Traian”, un proiect realizat de Asociatia Identitate Culturala Contemporana.
A treia zi a festivalului se va incheia cu un moment dedicat iubitorilor de muzica folk – un concert Dinu Olarasu, care va lansa un nou volum de versuri. Sambata, 22 iunie, va sta sub semnul poeziei, incepand cu recitalul poetic al marelui actor Dorel Visan, dedicat lui Mihai Eminescu, si continuand cu lansarea antologiei „Clujul Poetilor”, de Horia Badescu, carte-eveniment care cuprinde cele mai frumoase poeme despre Cluj, urmata de un amplu recital de poezie si un concert de chitara clasica sustinut de Silvan Stancel. Tot sambata se va lansa volumul „Fratele fiului risipitor”, de Aurel Cioran, editie ingrijita de Anca Sirghie si Marin Diaconu. Printre invitatii zilei vor fi: Mariana Bojan, Dan Mircea Cipariu, Al. Cistelecan, Ruxandra Cesereanu, Doina Cetea, Ion Cristofor, Iulian Damacus, Marin Diaconu, Vasile Gogea, Octavian Hoandra, Stefan Manasia, Virgil Mihaiu, Daniel Mosoiu, Ion Muresan, Marcel Muresanu, Mircea Muthu, Adrian Popescu, Aurel Pantea, Mircea Petean, Anca Sirghie, George Vulturescu. Si-au mai anuntat prezenta la acest festival Vasile Sebastian Dancu, cu volumul „O Romanie interioara” (sambata, ora 12.00) si academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca (vineri, 21 iunie 2013, ora 11.00), care va lansa recenta lucrare scrisa in colaborare cu prof. univ. dr. Ioan Bolovan: „Istoria Transilvaniei”.
Cea de-a cincea zi a festivalului va fi dedicata copiilor, care se vor bucura, incepand cu ora 13.00, de spectacolul sustinut de actorii Teatrului de Papusi PUCK din Cluj-Napoca, de lansari de carti de povesti si benzi desenate si de numeroase concursuri literare pentru copii. In a doua parte a zilei, vizitatorii vor fi invitati sa participe la Proiectul „Citeste-ne ce-ti place” – lectura publica-maraton, in care oameni ai cartii, personalitati si figuri publice marcante ale culturii romanesti vor putea citi, la scena deschisa, un fragment din cartea preferata. In plus, prin cele mai noi tehnologii copiii pot intra in lumea povestilor nemuritoare, a basmelor si a legendelor.
Aplicatia educativa Povesti, promovata de Orange impreuna cu Junior.clopotel.ro, este o aplicatie interactiva prin care copiii pot asculta povesti scrise sau culese de autori romani si straini, precum „Sarea in bucate”, „Punguta cu doi bani”, „Pupaza din tei”, „Printesa bob de mazare”, „Fata babei si fata mosului”, „Ursul pacalit de vulpe”, „Scufita rosie”, „Cenusareasa”, „Alice in Tara Minunilor” si „Alba ca Zapada”. In plus, cele 3 sectiuni interactive: Deseneaza, Asculta si Exploreaza, ofera copiilor posibilitatea de a interactiona cu personajele si de a colora scenele din poveste, dezvoltandu-si vocabularul, capacitatea de a asculta si imaginatia. Inchiderea oficiala a Festivalului va fi punctata de lansarea de carte „Fahrenheit 451”, scrisa de Ray Bradbury, duminica, de la ora 19.00, la Cinematograful Victoria, urmata de vizionarea ecranizarii in regia lui François Truffaut.
Editia inaugurala a Festivalului promite publicului o calatorie extraordinara in lumea cartilor, printr-o manifestare culturala ampla, pe masura Clujului academic, cultural si spiritual.
Festivalul de Carte Transilvania este organizat de Asociatia Culturala EIKON, Editura EIKON si Primaria Municipiului Cluj-Napoca si va avea loc in perioada 19-23 iunie 2013, intre orele 10.00 si 23.00.