Locuri : Cluburi

Euphoria Music Hall

​Euphoria Music Hall este locul în care ești înconjurat mereu de prieteni! Club deja cu tradiție în Cluj-Napoca, ambasador al distracției și al concertelor live încă din anul 2001, Euphoria reușește să se mențină în topul preferințelor voastre, prin petrecerile și playlistul caracteristice localului.
​Evenimentele sunt atent gândite și organizate astfel încât fiecare petrecere să fie diferită, să te facă să experimentezi noi senzații și emoții. Fiecare student este familiar deja cu locul și cu super petrecerile dedicate lor, super cunoscutele College party-uri. Club cu atmosfera perfectă pentru a te bucura de anii studenției, de nopțile pline de culoare, de zâmbetele smulse la un meci de beer-pong sau de momentele unice petrecute pe ringul de dans, alături de gașca ta, dansând pe cele mai iubite ritmuri.
​Petrecerile dedicate studenților sunt doar o mică parte din ceea ce clubul îți oferă. Acesta este casa celor mai iubite concerte live și locul care te pune față în față cu artiști tăi preferați. Unele dintre cele mai mari și iubite trupe, dar și artiști autohtoni și nu numai, vin periodic să te încânte cu ritmurile tale preferate. Nume sonore ca: Subcarpați, Vama, Paraziții, Grasu XXL, Smiley sau Șuie Paparude ne-au trecut pragul. Fiecare concert este unic, emoțiile și stările transmise te vor lăsa mereu cu zâmbetul pe buze, iar poziționarea scenei și atmosfera creată în timpul concertelor îți vor lăsa senzația de apropiere de artistul tău preferat.
​Dacă nu ai fost deja la una dintre petrecerile noastre, îți recomandăm să nu mai pierzi nici o ocazie, nu vei regreta decizia luată, iar cumulul de stări te vor face să revii periodic să dansăm și să ne distrăm împreună toată noaptea. Euphoria Music Hall este locul în care trebuie să fii atunci când vrei să ai parte de cea mai Euphorică noapte.