Muzeul Etnografic al Transilvaniei prezinta, la sediul central al institutiei expozitia Fecioarele inlacrimate ale Transilvaniei. Realizata in colaborare cu Muzeul National al Unirii din Alba Iulia (institutia initiatoare a acestui proiect), Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului, Protopopiatul Romano-Catolic Cluj-Napoca, Protopopiatul Romano-Catolic Targu-Mures si Parohia Romano-Catolica Sighisoara, expozitia este dedicata icoanelor transilvanene ale Maicii Domnului care au lacrimat.
Expozitia va fi deschisa pana in data de 9 septembrie 2012, la sediul central al institutiei, intre orele 9-17, de marti pana duminica.
In perioada 8 august – 9 septembrie 2012, la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, este deschisa publicului expozitia Fecioarele inlacrimate ale Transilvaniei, initiata de Muzeul National al Unirii din Alba Iulia si organizata in colaborare cu numeroase alte institutii detinatoare de patrimoniu religios, o contributie importanta revenind, de aceasta data, Muzeului care o gazduieste si Mitropoliei Clujului.
Dedicata icoanelor Maicii Domnului care au lacrimat, cu deosebire icoanei de la Manastirea Nicula, expozitia face cunoscuta varietatea extraordinara a replicilor sale realizate in decursul timpului si evlavia deosebita cu care au onorat-o locuitorii intregii Transilvanii, indiferent de etnie si confesiune. Veneratia si dragostea pe care le-a starnit icoana de la Nicula in zilele in care a lacrimat, in iarna anului 1699, precum si dorinta nestavilita de a o gazdui, manifestata de satenii din Nicula, de principalul nobil din zona, contele Sigismund Kornis, si de misionarii iezuiti de la Cluj, au determinat dedublarea icoanei inca in timpul in care se astepta de la Viena verdictul solicitat cardinalului Kollonits.
In vara aceluiasi an, cand iezuitii, castigatorii competitiei, au putut sa aduca icoana la Cluj, o a doua imagine a intrat in scena, manifestand pretentia de a fi considerata adevarata icoana care a plans si lasand pana astazi sub semnul intrebarii raspunsul la intrebarea care este adevarata icoana pictata de Luca din Iclod pentru Manastirea Nicula. Privind din perspectiva celor trei secole care s-au scurs de atunci, raspunsul nu mai este important, caci amandoua icoanele, si cea care a ramas la Nicula si cea care a fost adusa la Cluj, s-au dovedit facatoare de minuni, devenind, prin pelerinajele care s-au nascut in jurul lor, adevarate simboluri ale crestinismului transilvanean.
Chiar si concurenta dintre ele a fost de bun augur, caci eforturile cu care a fost promovata Fecioara clujeana, prin aproape toate formele de exprimare artistica (gravura, pictura, sculptura, muzica), s-au dovedit stimulatoare si pentru mediul artistic romanesc. Repertoriul pictorilor romani din veacul al XVIII-lea si din prima jumatate a veacului urmator a cuprins, aproape obligatoriu, imaginea icoanei miraculoase de la Nicula, pe care – intamplator sau nu – au reprodus-o folosind gravurile cu chipul Fecioarei clujene, raspandite de iezuiti. Nu mai putem sti daca aceasta optiune a lor a fost consecinta convingerii personale ca Fecioara clujeana era adevarata icoana care a lacrimat sau pur si simplu au urmat un desen de o exceptionala calitate artistica, realizat de gravori celebri ai timpului.
Sigur este doar faptul ca, procedand astfel, ei au reunit in replicile lor cele doua imagini, Maica Domnului redevenind una singura, miluitoare si grabnica ajutatoare celor aflati in suferinta. Intelese astfel si de catre credinciosi, multe dintre replici au devenit, la randul lor, facatoare de minuni si au fost venerate, chiar daca intr-un cadru mai restrans, cu aceeasi evlavie ca si originalul, indiferent care era considerat acesta. Si pentru ca expozitia poposeste acum la Cluj, se cuvine mentionat si numele pictorului clujean Mathias Veress, unul dintre reprezentantii importanti ai barocului transilvanean si poate cel mai harnic dintre pictorii maghiari care au realizat replici ale Fecioarei clujene, raspandite in intreaga Transilvanie.
Se cuvine de asemenea amintita veneratia speciala pe care episcopul greco-catolic Ioan Bob a avut-o fata de aceasta icoana, cate o copie a ei fiind asezata, ca icoana imparateasca, in toate bisericile pe care le-a ctitorit, incepand cu cea pe care a inaltat-o in Cluj. De asemenea, inaltul ierarh nu se poate sa fi fost strain de activitatea unui atelier de pictura pe sticla care, incepand cu anul 1796, a impanzit intreaga Transilvanie cu replici ale icoanei, ale celei de la Nicula de data aceasta, recognoscibila prin cei doi arhangheli care strajuiesc in colturile superioare ale imaginii. Repetitia aproape obsedanta a modelului si regasirea caracteristicilor stilistice ale acestui atelier in arta celor mai vechi icoane pe sticla de la Nicula sunt argumente importante pentru stabilirea inceputurilor fenomenului artistic niculean in contextul implinirii a o suta de ani de la miracolul lacrimilor.
Sub semnul acestui miracol sta si expozitia care isi asteapta vizitatorii intr-un timp nu intamplator delimitat de cele doua mari sarbatori dedicate Maicii Domnului. Icoanele prezentate publicului nu mai constituie, de multa vreme, obiect al veneratiei. Uitate si inlocuite cu icoane noi, adevarata lor identitate – ca replici ale icoanei care a lacrimat in 1699 – mai este astazi doar un adevar de interes pentru istorici. Dar ele nu si-au pierdut harul si pot raspunde, oriunde si oricand, rugaciunilor adresate cu credinta. In preajma pelerinajului de la Nicula, care s-a hranit din lacrimile originalului, reproducerile sale expuse la Muzeul Etnografic al Transilvaniei pot oferi cel mai potrivit cadru pentru pregatirea spirituala a pelerinilor, dar si a celor care vor calatori spre Nicula doar cu gandul si cu speranta mantuirii.
Sursa:
http://www.muzeul-etnografic.ro/