Evenimente : Altele

Hobby Weekend

Hobby Weekend la Polus Center
Cei mari si cei mici sunt invitati in perioada 6-7 aprilie la Polus Center sa isi practice hobby-ul preferat. Daca esti pasionat de jocuri de societate, de speedcubing, de lego sau fotografie, la Polus ai sansa sa concurezi si sa castigi o multime de premii. Indiferent de ce varsta ai, vino si participa si tu la una dintre activitatile pregatite la Hobby Weekend.
Ai de ales intre:
Campionat National de Carcassonne-etapa locala
Fanii jocului de societate Carcassonne sunt provocati la o confruntare la etapa locala a Campionatului National ce va avea loc in zona de food court a centrului comercial Polus in data de 6 aprilie, intre orele 14.00-18.00. 25% dintre participanti vor merge mai departe in finala. Persoana care castiga finala va reprezenta Romania la Campionatul Mondial. Ce inseamna acest lucru? Pe langa presiunea cea mare ca toti pasionatii jocului din tara iti tin pumnii si asteapta sa devii campionul mondial, vei avea drumul asigurat la Targul de Jocuri din Essen. In plus, va fi asigurata cazarea si intrarea la targ. Mai multe detalii despre campionat, regulament si modalitatea de inscriere puteti gasi pe www.cutia.ro sau http://www.facebook.com/cutia.ro.
Workshop de fotografie
Daca esti pasionat de fotografie, vino pe 7 aprilie, ora 16.00, in zona de food court a Polus Center sa afli de la lectorul Yellow Store, Mihai Biris, cum fotografia poate fi si hobby-ul tau. Vom vorbi despre aparate foto si cum poti pastra amintirea momentelor frumoase din timpul tau liber prin obiectivul aparatului de fotografiat. Partea teoretica va fi urmata de parte practica, de fotografierea efectiva a activitatilor desfasurate la Polus. Pentru inscrieri, accesati pagina Facebook a Yellow Store: http://www.facebook.com/yellowstore
Romanian Speedcubing Open 2013 – Concurs de cub Rubik
Maestrii cubului Rubik revin la Polus Center sambata, 6 aprilie si duminica, 7 aprilie intre orele 10.00-18.00 in Piateta Matei Corvin, langa Biroul de Informatii. Alatura-te si tu la cea de-a 4-a editie a celui mai mare concurs de cub Rubik din Romania din decursul unui an. Oricine este binevenit sa se inscrie si sa participe, indiferent de timpii pe care ii are. Ca spectator veti putea vedea rezolvari rapide, cu o singura mana sau legat la ochi, printre probele ce vor avea loc. Mai multe detalii despre campionat, regulament si inscrieri gasiti pe www.speedcubing.ro.
Prezentare jocuri de societate Gainusa Buclucasa si Pickomino
Vino si descopera jocurile de societate pregatite de cutia.ro. Sambata, 6 aprilie, si duminica, 7 aprilie, intre orele 14.00-18.00. cutia.ro va prezenta cateva jocuri de societate noi pentru copii din gama Drei Magier, precum Labirintul Magic, Gasca de purcelusi, jocuri extrem de amuzante, cu reguli simple dar totusi foarte distractive dar si deja indragitele jocuri Gainusa Buclucasa si Pickomino. Cu aceste jocuri dar si altele cutia.ro ii asteapta pe iubitorii jocurilor de societate de toate varstele sa le incerce. In plus, fiecare participant va primi un numar pe baza caruia va participa la o tombola la finalul fiecarei zile unde fericitii castigatori vor fi premiati cu jocuri de societate din partea cutia.ro
Construieste orasul LEGO CITY!
Intra in lumea LEGO City! Sambata, 6 aprilie si duminica, 7 aprilie, intre orele 14.00-18.00 toti prichindeii sunt invitati sa construiasca orasul LEGO City in zona de food court a Polus Center. Cei care vor da o mana de ajutor in construirea orasului LEGO vor primi premii surpriza. In plus, nu rata brosura cu minibanda desenata si intra in concursul organizat de LEGO si Dinoland.