Stephen Gately, membru al trupei pop Boyzone, a murit sambata noapte, in Mallorca, in conditii suspecte. Cantaretul avea doar 33 de ani.
Un prieten al solistului, citat de News of the World, a povestit ca artistul, aflat in vacanta in insula spaniola, a iesit seara in oras si parea ca se simte bine. Dupa cateva ore, cantaretul s-a intors la hotel si in aceeasi noapte s-a produs si decesul.
Managerul trupei a declarat ca este socat de veste, mai ales ca nimeni nu stie deocamdata care sunt cauzele decesului. Ceilalti patru membri ai trupei au anuntat ca duminica vor ajunge in Palma de Mallorca.
Un comunicat publicat pe site-ul formatiei confirma vestea: "Stephen a decedat in timp de se afla in vacanta in Mallorca cu partenerul sau, Andrew. Restul baietilor merg acolo astazi".
Daily Mail a publicat ultima fotografie facuta artistului, luni, la premiile Pride of Britain, unde a fost prezent si Ronan Keating. Ronan a declarat ca este "devastat" de vestea mortii lui Stephen, cei doi fiind foarte buni prieteni.
CITESTE MAI DEPARTE pe Realitatea.net.