Varful de lance al exportului muzical francez sunt artistii electro si rockerii alternativi.
„Muzicienii francezi n-au mai fost niciodata cotati atat de bine in America”, scrie cotidianul Le Figaro. Rockerii de la Phoenix, maestrii tangoului si trip-hopului de la Gotan Project, dar si nume mai noi, cum este folkista Soko, prind neasteptat de bine peste Ocean. Recent, muzicienii francezi au cucerit publicul din Los Angeles, participand la festivalul Ooh la L.A.! „In ziua de azi, trupele franceze reusesc sa se impuna aici datorita tot mai numerosilor americani care sunt interesati de muzica noastra”, spune Marc Collin, liderul trupei Nouvelle Vague, prezent la festival cu un alt proiect, Hollywood mon amour.
Ofensiva muzicii din Hexagon in SUA era un fenomen de neinchipuit acum 20 de ani, cand productiile franceze erau cu mult sub standardele anglo-saxone. „Revolutia a fost facuta de muzica electronica, prin care toti au avut acces la aceleasi instrumente in acelasi timp”, mai spune Collin, citat de Le Figaro. Succes are si formatia franceza de rock alternativ Phoenix, care a vandut in SUA peste 200.000 de albume. De asemenea, americanii sunt incantati si de Keren Ann, Gotan Project si Justice. La festivalul de muzica franceza organizat in Los Angeles, au mai ucrat pe scena multiinstrumentistul Sebastian Tellier, trupa pop Gonzales, dar si mai tinerii Cocoon si Soko.