Fanii lui Paris Hilton au parte de o veste buna: o vor putea vedea pe vedeta lor preferata in curand pe marile ecrane din Romania, intr-un inedit thriller musical.
Repo! The Genetic Opera este o adaptare a unui celebru musical de scena, regizat de nimeni altul decat Darren Lynn Bousman, creatorul a 3 filme din celebra serie Saw.
Actiunea filmului se petrece in anul 2056, cand o companie pe nume Geneco a inventat o oferta speciala de finantare a transplantului de organe. Acestea raman in proprietatea companiei pana la terminarea perioadei de creditare. Clientii rau-platnici au parte de un tratament special: Geneco isi va recupera “investitia” cu ajutorul unui asasin chirurg, numit Repo-Man.
Paris Hilton interpreteaza rolul lui Amber Sweet, fiica presedintelui de la Geneco si a fost aleasa in urma unui casting la care au participat peste 30 de actrite si cantarete.
In distributia filmului se regasesc si alte nume celebre precum: Paul Sorvino, Alex Vega si Sarah Brightman.
Repo! The Genetic Opera va putea fi vizionat la Cluj-Napoca in cadrul celei de-a opta editii a Festivalului International de Film Transilvania, desfasurat in perioada 29 mai-7 iunie.
Lansarea oficiala in Romania va avea loc pe 10 iulie 2009!
sursa: TRANSILVANIA FILM