De Citit : Știri

Marea finală Samsung RiftWars din 19 Octombrie și-a aflat câștigătoarea

| 18 octombrie

Finala ce se anunța una foarte disputată și interesantă a avut parte de un spectacol de gaming competitiv între echipele finaliste Nexus KTRL si OneTap ce au luat parte la primul mare LAN destinat unui mobile game din România.

Seara a început cu o surpriză, Octav “Ang” Crețu, fostul support al celor de la Nexus League of Legends, a urcat pe scena de la Cluj și a jucat primul meci al finalei alături de echipa Nexus KTRL. Acest moment a reprezentat încă o dovadă că diferențele dintre versiunea pe calculator și versiunea mobile a jocului, nu sunt atat de mari și că tranziția dintre aceste două entități poate fi  una foarte ușoară. 

Marea finală Samsung Rift Wars a fost urmărită de peste 8,749 de oameni pe canalele de Twitch si Youtube Digital Crusade, iar spectacolul scenei competitive de gaming a fost la el acasă la Cluj, unde HolyDiver si TakeMyFury, cei doi comentatori experimentați de League of Legends au fost alături de spectatori de pe impresionanta scenă a evenimentului. 

Nexus KTRL și OneTap Gaming au disputat o serie de meciuri interesante, într-un format best of seven, iar câștigătorii finalei au fost în cele din urmă cei de la Nexus KTRL. Aceștia au reușit să învingă echipa OneTap Gaming cu scorul de 4 la 0, după o serie de performanțe foarte bune, realizate de jucatori precum Baby Yoda, Grizzly și Vex. OneTap gaming și-au apărat foarte bine șansele în aceasta finală, majoritatea meciurilor fiind foarte stranse, dar adversarii lor au reușit totuși să închidă meciurile mai bine și să speculeze oportunitățile oferite de către oponenții lor. 

Samsung a oferit jucătorilor de pe scena Digital Crusade cele mai bune condiții de joc, telefoanele Samsung Galaxy S21 utilizate pentru marea finală avand o serie de specificații ce le-au permis jucătorilor să experimenteze jocul WildRift în 120 de cadre pe secundă, lucru care a facilitat fluiditatea mișcărilor și a acțiunii desfășurate în joc. 

Samsung RiftWars reprezintă dovada că în scena autohtonă de jocuri competitive, există loc pentru jocurile mobile. Pasiunea jucătorilor înscriși, nivelul ridicat de joc și reacția din partea publicului au fost doar câteva dintre elementele încurajatoare și vizibile în cadrul acestei competiții. 

Dorim sa mulțumim tuturor pasionaților de jocuri video competitive, care și-au arătat susținerea față de eveniment pe tot parcursul acestuia. De asemenea, dorim să mulțumim partenerilor noștri, fără de care realizarea acestui eveniment ar fi fost imposibila Samsung și Riot Games.

____

Digital Crusade este unul dintre cei mai mari organizatori de evenimente de esports din România fondat în toamna anului 2018 la Cluj-Napoca. Cu o experiență de peste 23 evenimente în domeniu, ce au avut loc în decursul a 3 ani, Digital Crusade pregătește în fiecare sezon noi competiții dedicate gaming-ului având ca misiune popularizarea fenomenului de esports în România și ridicând constant standardul național din domeniu.