De Citit : Știri

Corabia Black Pearl a ajuns in Hawaii pentru filmarile la “Piratii din Caraibe 4”

| 18 februarie

Ambarcatiunea, care a putut fi vazuta in prima parte a seriei, se afla in portul Kalaeloa pentru productia Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, care va incepe in aceasta vara.

Hawaii a devenit noua casa pentru Black Pearl (Perla Neagra). Corabia a ajuns in port sambata dimineata, pe 15 februarie. Aceasta a fost adusa mai devreme pentru a fi pregatita pentru filmarile care vor avea loc in Oahu si Kauai.

Pentru a ajunge in Hawaii, Black Pearl a calatorit din Bahamas spre Los Angeles, iar apoi spre Kalaeloa.

Jerry Bruckheimer a dezvaluit cateva noutati in ceea ce priveste proiectul Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides. Producatorul a informat ca primele filmari cu Johnny Depp in rolul lui Jack Sparrow vor fi realizate in iunie 2010.

“Totul este in regula”, a asigurat Jerry pe fanii seriei. “Proiectul merge mai departe. Vom incepe filmarile in iunie, iar regizor va fi Rob Marshall”, a declarat acesta.

In plus, Penelope Cruz este in negocieri pentru a juca in noua parte a francizei Pirates of the Caribbean. Rolul oferit actritei din Nine este tinut secret, insa, se zvoneste ca va fi egala Capitanului Jack Sparrow in toate modurile posibile.

Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides va prezenta noile aventuri ale lui Jack Sparrow, care va incerca sa gaseasca Fantana cu Apa Vie. El va face echipa cu Capitanul Barbossa pentru a invinge “niste creaturi supranaturale”.

Terry Rossio si Ted Elliott au scris scenariul noului film, iar data de lansare a fost fixata pentru 20 mai 2011.

Sursa: aceshowbiz.com, screenrant.com, THR.