De Citit : Știri

Angels & Demons conduce Box office-ul din Romania

| 27 mai

Cel mai nou film al lui Tom Hanks, drama Angels & Demons, a devenit lider in box office-ul din Romania, cu incasari cumulate de aproximativ 277 de mii de dolari si 13.136 de spectatori la finalul saptamanii trecute (22 – 24 mai).

Angels & Demons, continuarea peliculei de succes din 2006, Codul lui DaVinci, prezinta povestea cercetatorului Robert Langdon (Tom Hanks) care incearca sa rezolve o crima si sa previna un atac terorist care vizeaza Vaticanul. Ambele filme, realizate dupa romane scrise de Dan Brown, au starnit si reactii negative, in special din partea Bisericii Catolice.

Intercomfilm a lansat pelicula in Romania pe data de 15 mai.

Pe locurile urmatoare se claseaza comedia Night at the Museum: Battle of the Smithsonian, cea mai noua pelicula a lui Ben Stiller – cu 7.314 spectatori, si animatia 3D – Fly me to the moon cu 2.260 de spectatori.

Atat Night at the Museum: Battle of the Smithsonian, cat si Fly me to the moon au fost lansate pentru publicul roman pe data de 22 mai.

Topul celor zece filme ale box-office-ului autohton se continua cu: 17 Again, Duplicity, X-Men Origins: Wolverine, Star Trek: The Future Begins, I love you, Man, Coraline si Call of the Wild.