In 1968, Planeta Maimutelor cucerea atat publicul cinefil cat si criticii. Cu dialoguri despre libertate, despre relatia omului cu alte specii si nevoia acestuia de a exploata spatiul si de a cerceta timpul si anomaliile sale, filmul a devenit legenda, iar legenda a devenit franciza numai buna de exploatat. Ani de-a randul sequeluri-le au bombardat cinematografele, dar esenta s-a ratacit.
Pe la inceputul noului mileniu, dupa o pauza de cateva zeci de ani s-a reincercat reinvierea francizei, dar Mark Walhberg si Tim Burton nu au reusit sa produca decat un film de actiune. Anul 2011 readuce din nou in prim plan primatele si conflictul cu oamenii numai ca, de data aceasta, regia este realizata de Rupert Wyatt, iar in roll principal il regasim de talentatul James Franco. Rise of the Planet of the Apes m-a surprins placut desi am pasit in sala de cinema precaut, gata sa fiu dezamagit de inca o productie cu buget bunicel si cu promovare buna. Din fericire indoielile au fost risipite rapid, pentru ca Rupert Wyatt a stiu cum sa se foloseasca de primatele generate cu ajutorul efectelor speciale mai bine decat a facut-o oricine. Cezar, un cimpanzeu dotat cu o inteligenta incredibila obtinuta in urma unor experimente, este personajul principal. De la inceput si pana la sfarsit povestea se invarte in jurul lui Cezar, iar acest lucru merita apreciat. Ca un personaj central, cu un destin maret prestabilit, Cezar este mereu prezent in scenele importante. Asistam la nasterea acestuia, la primele clipe cand simte tandrete si la o copilarie alaturi de un genetician destept, care a stiut cum sa-l educe si sa-i dezvolte inteligenta. Desi are avea un camin cu o fereastra spre strada, Cezar viseaza incepe sa vizeze la libertate, exact ca orice fiinta inchisa. Copilaria si adolescenta lui Cezar, alaturi de Will (James Franco), un genetician aflat pe punctul de a descoperi un leac pentru Alzheimer dupa cateva experimente de primate, si Charles (John Lithgow) tatal lui bolnav de Alzheimer si devenit primul subiect uman pe care s-a experimentat noua substanta, e plina de momente sentimentale, iar aceste lucruri se vad si in ochii primatului. Dupa momente placute vin si clipe urate, cand animalul iese la suprafata. Un contact violent cu un vecin amenintator la adresa lui Charles, il pune pe Cezar sub autoritatea statului, asa ca cimpanzeul de casa ajunge sa fie inchis intr-un centru alaturi de alte maimute.
Aici incepe a doua parte a vietii lui Cezar, unde va invata sa devina lider, sa obtina ceea ce vrea si sa se razbune pe cei care nu au respect pentru niste fiinte necuvantatoare. Transformarea e radicala, dar extrem de bine gandita, regizorul si scenaristul dedicand multa atentie evenimentului. Singur printre primate proaste si abandonat de familia adoptiva, Cezar invata dur cum stau lucrurile in regatul animal. Ca sa devii liderul unei armate trebuie sa domini, trebuie sa fii temut de restul, dar si respectat.
Pentru a obtine aceste lucruri, ca un adevarat strateg de razboi, se foloseste de inteligenta pentru a obtine slujirea celui mai puternic apoi, cu forta, dar si compasiune il detroneaza pe lider in vazul tuturor ca nimeni sa nu-i mai poata contesta statutul. Odata creata o mica armata, cu un mic ajutor indirect din partea lui Will, Cezar porneste spre libertate cu forta primului sau cuvant, NU. Drumul e lung, iar oamenii speriati se pregatesc sa inabuse violent mica rascoala, numai ca primatele demonstreaza ca uneori avantajul numarului nu e suficient. Rise of the Planet of the Apes e primul film din celebra serie in care nu ai cum sa nu indragesti primatele.
Oamenii sunt dominanti, dar demonstreaza ca doar superioritatea numerica ii ajuta sa conduca o lume aflata in continua evolutie. Filmul lui Wyatt e extrem de bine gandit si realizat, transformarea lui Cezar in razboinic (nume ales subtil si cu semnificatie dupa Iulius Caesar) fiind punctul forte al filmului. Fara detalii, fara compasiune si mila, Cezar nu ar fi fost un personaj de admirat, ci doar o maimuta care viseaza prea mult. Rise of the Planet of the Apes nu e filmul perfect, dar poate e mai bun ca originalul, pentru ca-ti ofera mai mult. Actiunea este perceptibila prin ochii lui Cezar, iar aceste lucruri iti ofera o alta perspectiva (mi-a placut ca oamenii nu au fost asa importanti si ca personajul lui Franco nu e cel principal).
Finalul e deschis si anunta oarecum o continuare. Criticii au primit bine filmul, cei de pe Rotten Tomatoes notandu-l cu 83 de procente. Personal ii ofer cateva in plus si il notez cu noua pentru efecte speciale, pentru ingeniozitatea regizorului demonstrata in fiecare scena cu Cezar in prim plan si pentru o confruntare scurta, dar spectaculoasa si demna de un mic conflict militar. Mai mult decat atat, Wyatt si-a prezentat respectul fata de original cand intr-o scena i-a pus in maini micutului primat Statuia Libertatii in miniatura.
www.FilmSinopsis.ro