Cel de-al noualea disc al trupei Pearl Jam, Backspacer, se intoarce la radacini, iar uneori sapa suficient de adanc pentru a ajunge si la punk si glam rock.
Vrajitorul chitarei Jimi Hendrix, jazzmanul Ray Charles si revelatia folk-popului Fleet Foxes au ceva in comun – cu totii au debutat in Seattle. O pepiniera cunoscuta azi pentru inide-rockul de calitate, dar intrata in istorie o data cu grunge-ul anilor ’90.
Ten si Nevermind
Va mai amintiti de excelentele concerte unplugged oferite pe la inceputul anilor ’90 de Nirvana si Pearl Jam? Desi toata lumea a vazut in Kurt Cobain veritabilul “amabasador” al grunge-ului, baietii de la Pearl Jam pot fi considerati la fel de bine “nasii” subgenului definit de distorsuri de chitara si versuri angoasante (sigur, mai e o trupa care ar putea ridica oarece pretentii: Soundgarden). 1991 este anul in care au fost lansate cele doua pietre de hotar din istoria grunge-ului: Ten (Pearl Jam) si Nevermind (Nirvana).
Albumul care i-a catapultat neasteptat in mainstream pe rockerii de la Pearl Jam a aparut pe piata cu o saptamana mai repede decat discul iconic al lui Cobain & co. Albumul Pearl Jam s-a vandut ca painea calda, iar refrenele pieselor Jeremy, Alive si Even Flow au devenit parole printre rockeri.
Inapoi la radacini
Curios, dupa succesul lui Ten, Pearl Jam n-a reluat aceeasi reteta. A tinut sa vina de fiecare data cu cate un album diferit, a experimentat tot soiul de solutii instrumentale, insa n-a mai atins niciodata succesul lui Ten. In jurul anilor 2000, trupa oboseste (albumul Binaural este unul dintre cele mai slabe productii), dar da semne de insanatosire cu Riot Act (2002) si mai noul albumul omonim Pearl Jam (2006). Lansat saptamana aceasta, cel de-al noualea album de studio, Backspacer, este plin de ritm si forta, este o intoarcere la radacini, care ii va multumi, in parte, pe fanii care au crescut cu Ten.
Putin pop si mult chef de viata
“As spune, pe scurt, ca albumul este un rock’n’roll cu elemente de pop sau chiar de new wave. Este un disc scurt, dar asta imi este pe plac. Mi-a placut ca a iesit o inregistrare aerisita, iar producatorul Brendan O’Brian ne-a strans si ne-a determinat sa cantam cat am putut de bine”, spune chitaristul Mike McCready. Backspacer are abia 37 de minute, este interpretat ca la carte, in tempouri foarte alerte (exceptie fac cele baladele). Nimic din experimentele si gandacii de pe Vitalogy. Soundul e incarcat cu un nemaipomenit chef de viata, dar si cu nostalgia cantarilor de alta data.
Mici reglaje
Primele trei piese te arunca la viteza maxima pe autostrada grunge, cu iminentele ecouri din punk si garage rock. Printre distorsurile care le-au adus celebritatea, baietii din Seattle strecoara aluzii privitoare la istoria recenta a formatiei. Get Some vorbeste despre pana de inspiratie, despre momentele cand “incerci, dar nu-ti iese nici un cantec rock”. The Fixer, primul extrans de single, se refera la recuperarea trecutului si la refacerea unor legaturi personale sau la aceea dintre fani si idoli. “Cand ceva se strica, vreau sa fac ceva ca sa-l repar/ Cand ceva se pierde, vreau sa lupt sa-l recuperez/ Cand nu mai e dragoste, vreau sa incerc sa iubesc din nou”.
Pastoral si progresiv
Among the Waves va deveni cu siguranta piesa cea mai indragita de fanii versurilor poetico-depresive ale cantautorului Eddie Vedder. “Pastreaza-ti lacrimile care au curs in cascade/ Si hai sa mergem sa inotam in seara asta, draga mea”, incepe melodia. Dupa care, Vedder reia metafora apei in toate chipurile cu putinta: de la inec pana la actul eroic de spintecare a valurilor.
La capitolul lirism, nici o melodie de pe disc nu se va putea bate cu pastorala Just Breathe, o piesa simpla, senina, sustinuta de chitara acustica, viori si inflexiunile biriliante ale lui Vedder, amintind de straniul sau album solo folk-rock Into the Wild (2007).
La fel de straniu suna si hard rockul cliseistic de anii ’80 peste care dai in Force of Nature, precum si solo-ul de Jimmy Page din Supersonic (“Vreau sa-mi traiesc viata cu volumul la maximum”, canta Vedder).
Testament
Daca cineva se mai indoia de legaturile ombilicale dintre punk, hardcore si grunge, noul disc Pearl Jam va spulbera orice dubiu.
Pe langa riffurile punk indracite (Eddie Vedder este un fan recunoscut The Ramones), mai scapa uneori si chitari glam rock, aducand aminte de Thin Lizzy, lucru evident in ironica piesa Johnny Guitar, aluzie la starul pop inconjurat de muze fanatice. Vibratiile calde ale vocii lui Eddie Vedder impresioneaza din nou in piesa de final The End, ce suna ca un soi de testament al nesigurantei, al proiectelor abandonate la marginea drumului. Inainte de a sfarsi piesa surprinzator de brusc, Vedder canta: “sfarsitul e aproape, sunt aici, dar nu pentru multa vreme”. Un mesaj pe care fiecare – iubita, fanii, colegii de trupa – il va lua cum doreste.
Urmareste aici cel mai nou videclip al trupei Pear Jam, The Fixer