Pana cand astronautii vor gasi noua planeta pe care sa ne refugiem, liderul trupei MUSE, Matt Bellamy, ne invita sa facem dragoste, pentru a tine piept ocultei mondiale.
Acum zece ani, trioul Muse debuta cu albumul Showbiz pe o scena acaparata inca de britpop. Criticii au vorbit, pe nedrept, de un “Radiohead in varianta pop”. Rockerii britanici au scapat insa repede de aceasta eticheta, gasindu-si un sound personal si reusind concerte hipnotice, asa cum s-a intamplat si in toamna lui 2007, cand au concertat la Bucuresti (de altfel, spectacolele Muse se vand ca painea calda – un show pe Wembley este sold out in cateva minute).
Alternativa la monotonia indie
Dincolo de gargaunii SF-conspirationisti din mintea solistului si genialului compozitorului Matt Bellamy (Knights of Cydonia, Apocalypse Now sunt titluri care vorbesc de la sine despre ce e in capul solistului), soundul Muse nu te lasa sa te plictisesti.
N-o sa gasesti nimic din lalaielile de inima albastra de la Coldplay, si nici n-o sa casti ascultand aceleasi si aceleasi riffuri new wave si post-punk care bantuie rockul indie actual.
Nave spatiale si R&B
Monotonia la care a ajuns azi rockul alternativ e rupta de Muse, in parte, multumita inspiratiei din rockul progresiv al anilor ’70. Doar ca nu este o reluare mimetica a ideilor unei Genesis sau Pink Floyd, ci este o readaptare a experimentelor rock-simfonice la noua era a sintetizatoarelor. Ca si cum asta n-ar fi fost de ajuns, noul disc Muse, The Resistance, este asezonat cu putin heavy, cu o arie de opera, cu beaturi new wave, cu dram de R&B si cu efecte de space-rock ce te fac sa te simti ca pe o statie spatiala pe langa care roiesc nave si sateliti.
Muza calauzitoare
Lansat la inceputul lui septembrie, albumul numarul cinci al Muse impresioneaza din start cu bucatile extinse de sonata, simfonie sau opera. “Am inceput sa merg la Opera din Milano si am fost impresionat de lucrarea lui Saint-Saens, Samson si Dalila”, povesteste Bellamy intr-un interviu din revista Uncut. De aici a preluat vesurile “Ah! Reponds a ma tendresse! Verse-moi, verse-moi l’ivresse” pe care la repeta, ca pe o mantra, in melodia I Belong to You. Dedicata iubitei, “muzei” si “luminii calauzitoare”, piesa debuteaza cu un rock progresiv si se termina cu o atmosfera de sansoneta.
Simfonia exogenezei
Cea mai surprinzatoare parte a albumului este minisimfonia in trei parti Exogenesis. Uvertura, cu gravitatea violoncelelor si pianul melancolic, ar putea servi foarte bine drept coloana sonora pentru inceputul unui thriller sau unui film de razboi. Dupa ce asculti cele 15 minute de orchestra, intelegi de ce Bellamy glumea spunand ca viitorul disc va fi un „album simfonic” ce va fi difuzat pe radiourile de muzica clasica. “Exogenesis exprima speranta noastra ca o mana de oameni – sau de astronauti – va reusi sa gaseasca noi planete care sa poate fi populate si civilizate”, spune bateristul Dom Howard, citat de BBC. „Hai sa luam totul de la capat/ Si vom fi buni/ De data asta vom reusi/ Vom face ce trebuie/ Este ultima noastra sansa sa uitam de noi insine”, canta solistul Muse.
Dragoste orwelliana
In aceeasi atmosfera de rock simfonic se scalda si ampla melodie United States of Eurasia. Piesa incepe pe un ton de balada, sustinut de pianul si viorile triste, dupa care urmeaza un zig-zag intre teme orientale, ca-n povestile cu Aladin, si coruri explozive, amintind de Queen si a lor Bohemian Rhapsody. „In curand vom vedea ca nu vor mai exista decat Statele Unite ale Eurasiei”, canta Bellamy, cu referire la geopolitica lui Big Brother anuntata de Orwell in teribila distopie 1984. Ulterior, piesa se incheie cu o surprinzatoare interpretare a unei bucati din Nocturna nr. 2 a lui Chopin. Referintele la Orwell nu se termina aici. „Prin dragoste putem opune rezistenta”, canta solistul in piesa Resistance, inspirat dupa iubirea dintre Smith si Julia descrisa in 1984.
Rock „rococo”
Nu voi insita asupra teoriilor conspirationiste. Va puteti lamuri din piesa MK Ultra cum functioneaza controlul ocult al mintilor, iar din cea mai heavy melodie de pe album, Unnatural Selection, veti putea intelege de ce protestul pacifist nu mai e suficient si e nevoie de o revolutie in toata regula. Si soundul albumului e, in felul sau, marcat de spiritul revolutionar. Dorina de a suna altfel decat intregul valul de „alternativi”, recuperarea originala a rockului progresiv si parafrazarile din muzica clasica te surprind placut la o prima auditie. La a doua-treia ascultare, intervine un soi de oboseala, o senzatie de saturare. Asta vine din faptul ca Muse a incercat prea multe pe noul album, l-a ingreunat cu podoabe si volute rococo, o apasare in plus la tonul si asa sumbru al voci si versurilor.
Urmariti aici noul videoclip al trupei Muse, Uprising.