Regizorul Steve McQueen (nu, nu pistolarul) pare sa fi filmat de cind lumea barbati scheletici care dorm in celule cu peretii acoperiti de urina si fecale. Regia lui e neafectata si clara; rebelii irlandezi nu sint aici idealizati, iar paznicii englezi nu sint niste brute puse pe torturat. Dimpotriva, prin intermediul unui singur gardian, McQueen arata toata apasarea morala si dezolarea traite de englezi.
Lasati fara instrumente militare ori ideologice, irlandezii captivi duc lupta cu temnicerii la nivel fiziologic, in care excrementele menite sa scirbeasca paznicii si rezistenta la foamete valoreaza cit o masina aruncata in aer in mijloc de Belfast. Chiar si asa, ei tot cistiga.
Bobby Sands, un icon IRA, intra in greva foamei dupa ce guvernul englez suspenda mai toate drepturile detinutilor. Dar filmul nu cade in divagatii politice, ci ramine alaturi de Bobby si reperele lui (de orice fel), dar (foarte important) fara sa ii ia partea.
Ultrarecomandat de premii (Cannes), de impactul senzorial (indigest, dar necesar) si ca demers excavator in psihologia umilintei si degradarii, dar cu o urma (nu teatrala) de demnitate.
– citeste articolul publicat de Mark Racz in APERITIFF, ziarul FESTIVALULUI INTERNATIONAL DE FILM TRANSILVANIA –