Medalia de onoare e o comedioara cu prea multe pretentii, lucrata in plastic (ce-i drept, nu fara mestesug) de scenaristul T. Voican si regizata timid de C. P. Netzer.
Prin personajul Ion I. Ion (Victor Rebengiuc) – un veteran de razboi caruia la 50 de ani de la evenimente i se ofera o medalie pentru fapte de vitejie, dupa care i se ia inapoi –, regizorul Calin Peter Netzer si scenaristul Tudor Voican incearca sa creeze o figura emblematica de victima a epocii postcomuniste: pensionarul ale carui repere morale provin mai ales din armata si din discursurile lui Ceausescu si pe care caderea acestuia l-a lasat plutind in deriva, impresionabil in fata autoritatilor si nostalgic dupa vremurile in care acestea erau mai autoritare, o prada usoara pentru politicienii demagogi. Medalia de onoare se vrea a fi o tragicomedie, dar dramaturgia sa e prea indatorata „trasului de sfori“ à la Hollywood, iar umorul sau e prea indatorat comediilor de tip Grumpy Old Men, bazate pe notiuni populare (zise si clisee) despre necazurile varstei a treia (aparate auditive s.a.m.d.).
Ca scenarist, Voican e un meserias nu lipsit de solutii, dar care lucreaza in plastic. In scurtul interval de timp pe care il acopera evenimentele filmului, el inghesuie prea multe aparate construite, dupa modele hollywoodiene, pentru a captiva, amuza si induiosa publicul: o sotie care nu i-a mai adresat un cuvant sotului de 6 ani (si bineinteles ca la un moment dat ii vorbeste), un secret de familie (care bineinteles ca nu iese la iveala decat incet-incet), o revenire neasteptata la viata sexuala, o mare rasturnare de situatie. Povestea lui Ion I. Ion ar trebui sa fie o tragedie a unui om ridicol – combinatie intre Niki Ardelean al lui Lucian Pintilie si un erou al lui Gogol –, dar un personaj de talia aceea nu se construieste cu atata aparatura, laborios manevrata, de sitcom si melodrama.
Click pentru detalii film, trailer si program.