Wall Street, in regia lui Oliver Stone a fost si cred ca inca este cel mai bun film despre Wall Street, despre dedesubturile economiei mondiale moderne. Succesul din 1987 a cerut in contextul actualei crize economice o continuare, dar Money never Sleeps a dezamagit oferind mai mult un spectacol pueril fara explicatii.
Sfarsitul anului aduce un nou film despre evenimentul economic al inceputului de mileniu, dar asteptarile nu erau foarte mari in ciuda distributiei (Kevin Spacey, Paul Betanny, Demi More, Jeremy Irons si altii). Dupa lansare criticii de film au fost impresionati multi considerandu-l cel mai bun film despre criza economica. Parerile pot fi impartite, dar cu ajutorul distributiei, al unui limbaj mai putin pretentios ca cel din The Bank Job, Margin Call a reusit sa ofere ceea ce putine filme au reusit.
A reusit sa ne arate de unde a pornit totul, cum a pornit si de ce nu s-a putut face nimic dupa ce prima carte dintr-un castel fragil de carti a fost scoasa din structura. Chiar daca e un film acuzator (indirect), Margin Call e o poveste fictionala pentru ca nu este dat nici un nume de companie, nici un nume real de persoane implicate, dar anumite asemanari cu Lehman Brothers pot fi extrem de usor deduse de orice privitor cunoscator vag a ceea ce s-a intamplat peste ocean in urma cu cateva zeci de luni in urma.
Acumularea de tensiune lipsita totusi de panica porneste intr-o seara linistita cand un angajat fidel (interpretat de Zachary Quinto) descopera ca firma la care este angajat a inceput sa valoreze cu tot capitalul mai putin decat cheltuielile actuale. Conducerea este anuntata treptat, iar noaptea sfesnic bun ii strange pe toti din conducere intr-o sedinta. Dialogurile sunt aproape de exceptie iar remarcile privind capacitatea de intelegere a sistemului economic de catre cei din conducere te minuneaza cu fiecare cuvant(Just speak to me in English, sau Speak as you might to a young child, or a golden retriever – sunt cateva exemple ajutatoare).
Margin Call te invata ca in afaceri trebuie sa-ti pese numai de tine, de afacere ta si ca efectele activitatilor nu conteaza atata timp cat totul se desfasoara in limitele legii. Printr-o poveste de o noapte Margin Call iti arata cum este/era organizata o multinationala, cum si pe ce motive erau create statele de plata, cum functioneaza specula si cat de cretini erau oamenii, obsedati sa se ingroape in niste datorii uriase, doar de dragul de a poseda lucruri imposibile de obtinut in mod obisnuit (People wanna live like this in their cars and big fuckin’ houses they can’t even pay for, then you’re necessary. The only reason that they all get to continue living like kings is cause we got our fingers on the scales in their favor. I take my hand off and then the whole world gets really fuckin’ fair really fuckin’ quickly and nobody actually wants that.)
Distributia face toti banii, in centrul atentiei fiind personajul lui Kevin Spacey, un om care se lupta si incearca sa arete celor din conducere cat de periculoase sunt actiunile lor. Cand nicio solutie benefica pentru toata lumea nu apare si cei destepti trebuie sa-si scape piele, personajul lui Spacey face un compromis, se aliniaza la politica firmei si isi incurajeaza subordonatii sa faca ceea ce trebuie pentru ca toata lumea sa iasa cu buzunarul plin.
Alaturi de Spacey (la cel mai bun rol din ultimii doi ani) se mai remarca Jeremy Irons si Paul Bettany cu doua personaje perfect pentru a sintetiza imaginea celui bogat de pe Wall Strett. Margin Call straluceste prin dialoguri si interpretare. Dramatizarea evenimentelor si actiunilor e decenta, iar pentru cei dornici sa cunoasca mici dedesubturi din lumea de pe Wall Street, experienta poate fi extrem de placuta.
Sintetizand intr-o fraza, Margin Call e probabil cel mai bun film despre activitatile de pe Wall Street.
www.FilmSinopsis.ro