De Citit : Reviews

Fast five – Adrenalina si testosteron cu Vin Diesel si The Rock

| 04 mai

Acum cativa ani buni (cred ca prin 2001), Paul Walker si Vin Diesel inaugurau moda masinilor tunate, moda celebrelor liniute si a curselor ilegale de masini. Intre timp lucrurile s-au mai domolit, dar dupa acest nou film strazile vor fi din nou pline de pusti teribili dornici sa demonstreze ca si ei pot conduce o masina ca celebrul personaj Torreto, interpretat de Vin Diesel.
Fara un dialog serios si profund, fara interpretare de calitate, dar cu picaturi mari de adrenalina, Fast Five e un film de actiune, un film plin de testosteron cu peisaje si masini exotice gazduite de celebrul Rio de Janeiro.
Aici, pe strazile unui oras in care frumusetea exotica a centrului se afla in antieza cu saracia crunta si violenta a cartierelor marginase, Torreto, Brian si Mia se retrag dupa aventurile de pe taramul natal. Ca sa poata trai oamenii trebuie sa munceasca, asa ca printr-un plan inspirat din filmele western, echipa vedeta jefuieste dintr-un tren aflat in miscare niste masinute desprinse parca dintr-un catalog. Povestea se complica in momentul in care, intr-o masina furata, Torreto descopera un cip al unui domn Reyes, cel mai mare mafiot din Brazilia. Dornic sa-si recupereze proprietatea Reyes porneste pe urmele lor, dar nici baietii nu stau cu mainile in san.
Reunind o echipa ce sigur iti va aduce aminte de Ocean’s Eleven sau Twelve (prin diversitatea personajelor, complexitatea planului, prezenta uneori a umorului si a ridicolului), Torreto si Brian se iau la tranta cu o armata de politisti corupti, dar si cu o echipa special venita din America, condusa de Hobbs (Dwayne Johnson) un personaj dur, care fara barba ar fi putut juca cel putin la fel de bine rolul lui Vin Diesel.
Daca lasam la o parte dialogul, interpretarea si unele scene mult prea incarcate de irealism specific Hollywood-ului (cea cu seiful urias tras de doua masini care face praf jumatate din oras), Fast Five este poate cea mai buna continuare a francizei. Acest lucru se datoreaza unei rivalitati pe doua fronturi, unei echipe talentate cu ideei nastrusnice, unei liniute cu patru masini de politie si mai ales unei atitudini de „bad boy”, trasatura definitorie atat pentru personajul lui Diesel, cat mai les pentru cel a lui Dwayne Johnson.
Fast Five e un film concentrat pe efecte speciale, pe actiune, pe impuscaturi si urmariri, iar aceste lucruri sigur vor fi pe placul iubitorilor de adrenalina. Din fericire sau nu, finalul nu aduce si sfarsitul francizei pentru ca producatorii ne-au pregatit o mica supriza si anume reintoarcerea unui personaj care de data acaesta a lipsit.
www.filmsinopsis.ro