Daca aveti vreo urma de admiratie pentru eleganta si glamorizarea foiletonista a unora ca Bugsy Malone sau fratii Gambino, asteptati-va de la Gomorra sa va aduca cu picioarele pe pamint. Mafiotii napoletani sint burtosi, nu asculta opera, nu poarta mustata sau costume la dunga. Nu maninca pastele facute de mama grasuta si nu au, inainte de orice, onoare. Ei omoara si tin o regiune intreaga sub sclavie, ajungind chiar sa-i otraveasca pe napoletani pentru bani.
Mafiotii din Napoli sint foarte greu de jucat; pentru ei nu s-a inventat un corpus actoricesc cum e cel folosit de Chezz Palminteri ori James Gandolfini. De aceea filmul lui Garrone e cu atit mai percutant. Intre public si personaje nu exista multa dantelarie.
Trei adolescenti abia intrati in Camorra incearca sa-si faca un nume printre ceilalti, fiind gata sa accepte orice. Povestea lor e intercalata cu alte trei, fiecare avind in centru oameni subordonati clanurilor. Gomorra e un film fara prea mult subtext si, in fapt, lipsit de orice manierisme specifice pentru genul mafioso, asta pentru ca are de spus ceva mult prea crunt si real (in cel mai nedistilat mod) pentru a se pierde in detalii.
citeste articolul semnat de Mark Racz in APERITIFF, ziarul FESTIVALULUI INTERNATIONAL DE FILM TRANSILVANIA.