Europolis e un kitsch "parapsihologic“ servit (in aparenta) cu deplina seriozitate si fara idei bune in materie de imagini, atmosfera etc.
In Europolis, filmul de debut al lui Cornel Gheorghita, un tanar nelinistit din Sulina (Áron Dimény) calatoreste in Franta, insotit de cucernica lui mama (Adriana Trandafir), ca sa preia mostenirea lasata de fratele acesteia, de mult plecat din tara si proaspat disparut.
Drumul lor e presarat cu privelisti, intalniri si incidente ce par semne care li se fac din lumea mortilor. Printre acestea exista si o priveliste cu adevarat nastrusnica – un sicriu sculptat in forma de magar, pe care mama si fiul il aduc in tara pe capota masinii – dar majoritatea celorlalte privelisti, intalniri si incidente provin din cea mai ieftina si mai kitsch recuzita a spiritismului sarlatanesc sau a samanismului de opereta: momentul in care fiul omite sa acopere o oglinda din casa mortului, drept care vocea acestuia izbucneste brusc de pe robotul telefonic; momentul in care toate luminile din casa se sting; vraciul african cu costum traditional, voce profunda (ca de voievod dintr-un film istoric romanesc, caci e dublata de Stefan Sileanu) si vorbire stalcita ("Luca placut mult la noi.“); clarvazatoarea oarba, insotita si ea de un magarus; momentul in care mama isi anunta fiul ca s-a visat, premonitoriu, imbracata in mireasa.
Toate cabotineriile astea pseudo-ezoterice, puse in scena fara ingeniozitate si fara umor, sunt insirate pe un fir narativ totodata incalcit (nu cu intentie, ci din incompetenta: de pilda, multa vreme ramane neclar daca ceilalti doi membri ai familiei eroului ii sunt sora si frate sau sora si nepot de unchi) si nedezvoltat (sensibilitatea ancestrala a mamei la lumea spiritelor nu e pusa eficient in conflict cu insensibilitatea initiala a fiului, ratacit printre nimicuri lumesti).
Click pentru detalii film, foto, trailer si program.