Filmul asta mi-a amintit de comediile in stil „Porky’s”, in care (iluzorii) echipe de schi si bob din Jamaica si Cuba ajungeau in Alpi pentru cite o competitie. In loc de jamaicani fumati, acum sint indieni ajunsi in Elvetia pentru a filma un romance cu vapoare.
Starul filmului, o diva mincacioasa si usuratica, are un bucatar personal. Acesta e un indian esential, purtind o mustata de patrimoniu pentru acel segment al culturii populare care glorifica pilozitatile. In sufletul lui, e un Salman Khan, dar crudele relatii de putere din industria indiana (populata de copii hilare dupa Herzog, de exemplu) ii refuza statutul de star si ocazia de a cinta alaturi de cea careia ii gateste.
El se indragosteste de o localnica, prinsa intr-o schema amoros-imobiliara cu un tip acceptabil, dar inconsistent. Dar plotul e doar un preambul pentru nenumarate schetchuri coregrafice (imaginate de bucatar), in care gastronomicul si melodramaticul se completeaza reciproc. E (cred) primul film indian cu dansuri si cintece bazate pe tocanite si transat carne de oaie, si in care recuzita bollywoodiana e suplimentata de artefacte occidentale (carucioare de supermarket, lampi de birou).
De consumat obligatoriu dupa radierile cu realism din celelalte filme de la TIFF.
Mark Racz
– citeste articolul semnat de Mark Racz in APERITIFF, ziarul FESTIVALULUI INTERNATIONAL DE FILM TRANSILVANIA.